La Ovidiu s a jucat ceva ce a semanat cu fotbalul doar prin forma obiectului rotund. Restul a tinut de o apatie comuna, o blazare mocnita, parca iesita din manualul de supravietuire al unei seri reci la malul marii. Farul cu rezervele. Dinamo cu dureri de cap, dureri de coapse, dureri de derby. Zero la zero, un fel de chitanta pentru un serviciu neefectuat.
Stadionul avea linistea aceea lipicioasa, de parca marea isi tinea respiratia. Am simtit o adiere ciudata, parca un ecou dintr o cronica a marelui Ioan Chirila, cu faruri ce ar trebui sa ghideze nave ratacite. Numai ca farurile astea nu luminau nimic. Erau mai degraba niste becuri obosite dintr un hol de bloc, palpaind intre doua intreruperi. Si acolo, pe gazon, doua echipe isi plimbau angoasele fara a gaseasca vreun sens. Sau macar un sut la sau pe poarta.
Dinamo a parut ca isi protejeaza picioarele ca pe niste obiecte rare, de muzeu. Nici nu sunt de condamnat. Accidentarile au inceput sa stranga gatul lotului. Derby ul cu FCSB sta in usa si bate politicos, dar cu bocancii. Zici ca vine ANAF ul in control. Jucatorii simt presiunea si se vede. Pase lungi, pase scurte, pase aiurea, dar toate cu o frica de accidentare pe sub piele.
Farul a jucat cu rezervele, lucru care nu ar fi o problema, daca rezervele nu ar fi parut si ele derutate. Un fel de trupa de figuranti trimisi intr un film care nu s a mai turnat. Pustiul din poarta a avut insa curaj. A aparat ce i a picat in brate si ce i a zburat pe langa ureche. Muncitor, prezent, viu. Intr o lume adormita, macar unul respira normal.
Si nu pot sa nu ma opresc putin la Perica, fiindca nu am cum. Chiar el nu ma lasa. De fapt nu el, cat jocul lui. Da, stiu. Nu il fac tap ispasitor. Dar fratilor, ce a fost asta? Parca si a pierdut busola inainte sa inceapa drumul. Fiecare atingere parea un compromis. Fiecare duel, o ceremonie in care el era invitat, dar nu voia sa participe. Trist. Tergiversat. Un fel de alergare pe loc. Jocul lui a fost, din nou, genul acela de moment in care nu stii daca sa razi sau sa intorci capul ca sa nu te bagi in pacat. Perica pare ca a pus lumina pe modul economic. Si a ramas acolo.
Adrian Mazilu… alta poveste. A intrat tarziu, dar a intrat cu pofta unui om care vrea sa dovedeasca. A muscat din mingea aia ca in zilele lui bune. Pofta e acolo. Clapeta de acceleratie reactioneaza. Doar motorul are nevoie de cateva ture. Jucatorul asta inca are scanteia, chiar daca nu aprinde inca flacara. Se simte ca revine si, daca primeste minute, o sa dea iar drumul la nebunia lui frumoasa.
Si totusi, per ansamblu, meciul a fost un maraton al lipsei de expresie. Doua echipe cu stofa de playoff au scos un fotbal ce parea luat de pe raftul de “lichidari de stoc”. Faulturi multe. Pase rusinate. Minutele curgeau greu. Atmosfera era un fel de ceata morala a fotbalului. Si undeva in aer plutea o intrebare simpla. De ce?
Farul nu parea sa vrea Cupa. Dinamo nu parea sa vrea accidentari. Spectatorii, saracii, ce sa vrea? Sa se termine odata.
Si in timp ce mingea se tot rostogolea prin iarba fara directie, marea rasfoia marginile stadionului ca intr o poveste. Un far imaginar ar fi trebuit sa lumineze jocul. Dar farul a dormitat si el. Navigatia pe mare s a dus dracului. Vaporul numit ” Fotbal” a intrat in larg fara busola, fara GPS, fara ca macar un pescar beat sa tipe ceva util.
“Lumina vine din oameni”, scria candva Ioan Chirila. In seara asta, lumina a stat la incarcat.
Dinamo ramane cu sanse mari sa prinda sferturile Cupei. Farul mai are o portita. Chiajna respira in ceafa tuturor. Dar asta e alt episod.
In schimb, meciul de la Ovidiu ramane un fel de gluma spusa pe jumatate. Fara poanta. Fara final. Fara lumina farului. Si daca te uiti inapoi la cele 90 de minute, incepi sa razi. Dar un ras ciudat, vinovat, din acela cand te intrebi cat timp ai pierdut.
Totusi, stati linistiti. La derby nu o sa mai fie asa. Nu are cum. Daca tot merem la FCSB in vizita, macar acolo aprindem lumina. Daca nu se aprinde, o legam direct la baterie si ii dam un soc. Dinamo nu mere cu jumatati. Niciodata…
In seara asta n a luminat farul. La derby, il vom porni noi cu forta.
*„Unde este unitate, acolo este întotdeauna victorie.”* – Publilius Syrus Da cainilor, aceste rânduri sunt despre unitate. Sunt despre a
