Dinamo intre tentatie si memorie…
Stirea a aparut dimineata, a fost rostogolita la pranz si deja e mestecata la cina in toate colturile presei sportive. O oferta serioasa. Un interes concret. Un posibil adio. Incerc sa astern aceste randuri nu ca un moft si nici ca un exercitiu de stil. Ci ca pe o forma de igiena mentala. Un mod de a separa reflexul de judecata, emotia de ratiune, entuziasmul de intelegere. Cand numele lui Catalin Cirjan ajunge sub semnul plecarii, Dinamo nu discuta un transfer. Discuta despre ce este si ce vrea sa fie.
Sunt momente in viata unui club cand banii intra pe usa cu aerul unor salvatori grabiti si toata lumea incepe sa vorbeasca despre maturitate, strategie, viziune. Exact atunci trebuie sa numeri pana la zece si sa te uiti atent la ce urmeaza sa pierzi, nu doar la ce urmeaza sa incasezi. Plecarea lui Catalin Cirjan acum nu inseamna un transfer. Inseamna scoaterea unei grinzi dintr o casa care inca miroase a var proaspat.
Discursul despre vanzarea inteligenta suna impecabil la televizor. E lustruit, rational, cuvintele se asaza frumos ca niste monede pe masa. Numai ca fotbalul este mult mai mult decat o prezentare minutioasa in PowerPoint, iar Dinamo nu e un start up care inchide o runda de finantare. Catalin Cirjan nu este un activ. Este un reper. In jurul lui s a construit un mod de joc, dar mai ales de a fi. Vestiarul are nevoie de figuri stabile, de oameni care tin linia cand mingea nu mai asculta si tribuna fierbe. Cand scoti omul care da directia, nu ramane un gol. Ramane o ezitare. Iar ezitarea se simte imediat. In pasele intarziate, in privirile aruncate spre banca, in tacerile prea lungi dintre coechipieri.
Catalin Cirjan a devenit capitan fara sa bata cu pumnul in masa. A facut o prin constanta si prin felul in care echipa s a recunoscut in el. Acolo se joaca adevarata miza. Jucatorii stiu unde sa se uite cand jocul se rupe. Suporterii stiu pe cine sa strige cand au nevoie de un semn ca lucrurile scapa de sub control. Scoate piesa asta si intregul mecanism incepe sa scartaie. Nu spectaculos. Insidios.
Se vorbeste despre multe cifre, prea putin despre coeziune. Jocul lui Dinamo nu este o suma de individualitati, ci o retea de automatisme care pornesc din mijloc. Cata Cirjan leaga fazele, tempereaza, accelereaza, tine ritmul ca un dirijor intr o orchestra care inca isi cauta armonia. Fara el, muzica nu devine brusc proasta. Devine haotica. Fiecare canta ce stie, cand stie, cu rezultate pe care le am mai vazut. De prea multe ori.
O parte a suporterilor aud suma de 4 milioane de euro si incep sa viseze la atacanti noi, fundasi solizi, viitor luminos. Acelasi reflex l am vazut si la plecarea lui Denis Politic. Atunci ni s a spus ca e vointa jucatorului si un pas necesar, ca echipa mere inainte, ca se va repara din mers. A ramas un gol in inimile suporterilor, o dezamagire si un sentiment ca iar am vandut ceva ce nu terminasem de inteles. Istoria nu se repeta identic, dar are prostul obicei de a reveni sub alte forme, ca o gluma spusa prost a doua oara.
Mai apare si directia Est. Ocolul acela geografic prezentat drept rampa de lansare. O metafora frumoasa, ca promisiunea unei vacante exotice intr un oras unde totul se inchide la ora opt. Fotbalul de acolo traieste intr o pauza lunga, cu ecouri de stadion gol si incertitudine cronica. Pentru un jucator aflat in plina constructie, drumul spre Vest trece prin continuitate si expunere, nu printr un intermezzo care seamana cu o parcare pe avarii.
Dinamo de acum nu e stabila. Este in curs de stabilizare. Diferenta conteaza. Identitatea de grup abia se sudeaza, relatiile se consolideaza prin meciuri grele, prin esecuri duse impreuna, prin victorii smulse. Sa scoti capitanul in acest moment inseamna sa testezi rezistenta unei structuri care inca nu si a facut toate probele din normative. Nu e curaj. E un pariu cu nervii altora.
Umorul situatiei este ca toata lumea invoca viitorul, dar ignora prezentul. Ca si cum ai vinde volanul unei masini pentru ca ai nevoie de bani de benzina. Da, rezervorul se umple. Directia dispare. Si apoi ne miram ca ajungem in sant, explicand doct ca drumul a fost prost.
Concluzia pe care o trag este simpla si deloc confortabila. Plecarea “Capitanului Renasterii” Catalin Cirjan acum nu ar fi o miscare inteligenta. Ar fi o capitulare mascata in pragmatism. Dinamo nu pierde doar un jucator. Isi pierde capitanul. Pierde un centru de greutate. Iar cluburile care isi muta centrul de greutate prea des ajung sa pluteasca fara control. Restul sunt povesti frumoase spuse la cald, cu facturi platite si identitate amanata…
Un text scris de Emil Craciunica.
