“Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi”./ Napoleon Bonaparte

Nu știu dacă să-mi tocesc tastatura și să-mi folosesc timpul scriind despre personajul care aseară a viciat rezultatul meciului dintre clona Craiovei și noi… ar duce undeva. Am văzut comentarii și opinii ale unor oameni de fotbal care sunt parcă șterse cu buretele de așa-zisul Văsălas, acest vasal al unor personaje pe care nimeni nu și le va aminti peste 10–20 de ani decât cu niște cătușe la mâini sau imagini cu parandărăt.


Ce mă deranjează nu este neapărat hoția, ci modul în care unii încearcă să ne arate că, de fapt, afară nu plouă, ci cade apă din cer – lucru total diferit… H2O neavând aceeași formulă chimică în cazul în care se produce fenomenul binecunoscut. Să vii în fața noastră și să încerci să ascunzi „incompetența” (sanchi) a unor personaje care, în loc să ajute fotbalul să se dezvolte, aruncă cu cartonașe galbene în toate direcțiile… este exact ceea ce ne trebuie într-o țară în care juniorii talentați se pierd prin curtea școlii, pe când bogații își afirmă odraslele la rang de fotbaliști, folosind ochiul dracului.


Revenind la ceea ce ne interesează, nu ne putem întreba decât: ce ar fi fost dacă, în meciuri importante, nu am fi fost ciupiți ca pe vremea Cooperativei? Bine, ce era înainte e pantaloni scurți pe lângă modalitatea ăstora de a-și umple buzunarele. Și atunci ne întrebăm: de ce tot circul ăsta cu televiziunile, cu acest campionat atribuit deja unei echipe? De ce ne mai chemați pe noi? Că Dinamo vinde… asta știm, și voi ați știut de la început. Ce nu ați înțeles încă este că la Dinamo sunt oameni deștepți, nu adunați la grămadă, nici „de la 38” ca pe vremuri, ci oameni care văd dincolo de aparențele voastre de oameni cinstiți. Văd dincolo de ceea ce pozați…


Sunt curios dacă domnul Rotaru s-a bucurat la fel ca aseară pe aeroport, când fiul actualului șef de la LPF era ajutat să se tireze din țară.


Sau dacă domnul Cătălin Popa întoarce privirea când FC Argeș, echipa la care încasează niște cașcaval, câștigă sau pierde.


Vedeți… lucrurile sunt atât de evidente încât și puștiul meu de 8 ani le-ar pune cap la cap… însă rezultatul acestui puzzle i-ar da fiori. Nouă deja ne dă fiori, de mulți ani: de când facem doar figurație prin Europa, de când Naționala stă acasă și suntem amăgiți cu contracte grase de sponsorizare… de parcă mă interesează câte beri vinde Ursus, în loc să strig pe stadion.
Nu vă vom bate obrazul pentru ceea ce ați făcut. Ar însemna să recunoaștem că încă mai aveți o urmă de inteligență… când, de fapt, aceasta lipsește ca mineritul în Valea Jiului. Vă vom transmite doar atât: nimic pe lumea asta nu rămâne în voia sorții.


Băieți, capul sus! Aseară ați pus leii cu botul pe labe… doar că tot niște *labe* i-au ajutat să se ridice.

sursa foto / Sport.ro

Distribuie postarea

Related Posts

*„Unde este unitate, acolo este întotdeauna victorie.”* – Publilius Syrus Da cainilor, aceste rânduri sunt despre unitate. Sunt despre a

Read More