Fotbalul se joaca afara… Drumul spre 19 nu trece prin sufragerie
Aseara au fost minus sapte grade. Genul acela de frig care nu te convinge, te someaza. Frig care iti spune clar ca ai doua optiuni in viata: ori iesi din casa ca un om cu probleme serioase de atasament fata de Dinamo, ori ramai in sufragerie, cu ceai fierbinte, ciocolata calda si pareri ferme despre pressing. Frig de iti ingheata genele si argumentele, de iti pocneste respiratia ca o folie de ambalaj. Si totusi, pe Arena Nationala au fost oameni. Nu spectatori. Oameni… Au fost multi. Nu suficienti pentru gustul istoriei, dar destui cat sa conteze.
Dinamo a jucat fotbal. Nu alergatura isterica. Fotbal asezat, cu sens, ca o echipa care stie incotro mere si cand terenul scartaie sub ghete. U Cluj a venit cu reputatie, cifre si aerul acela de echipa care nu se sperie usor. A plecat cu nimic. Un gol primit, doua bare vazute din apopiere si sentimentul acela neplacut ca ai fost batut fara sa ti se ridice tonul. Restul sunt povesti pentru cei care vad meciul cu sonorul inchis si curajul la minim.
Gerul a facut selectia. A ales cine vine si cine explica. Cine sta pe scaunul de plastic si cine pe canapea. Cine tremura si cine analizeaza cu patura pana la barbie. Fotbalul romanesc s a mutat de mult in studio, unde totul e cald si nimeni nu greseste niciodata. Dinamo a ramas afara, pe frig, pe nerv. Acolo unde iti simti degetele, nu doar opiniile.
Suporterii ambelor echipe merita respectul serii si trebuie scosi din multime. Cei de la Cluj, veniti pe frig la drum lung pe vreme de caini, de parca aveau o datorie de onoare. Ai nostri, veniti de parca frigul era doar un detaliu tehnic, ramasi verticali cand termometrul te trimite la culcare. Asta e o fratie care nu intra in rezumat si nu se vede in reluari. Ioan Chirila spunea ca fotbalul incepe in tribune si se termina in inima. Cornel Dinu (sanatate, Mister!) spunea ca Dinamo nu se explica, se traieste. Amandoi aveau dreptate. Aseara s a confirmat.
Aproape de final a fost momentul care nu apare in statistici. Catalin Cirjan a fost schimbat. Momentul acela cand publicul ofteaza. Si in loc sa mearga spre banca, a ales drumul spre peluza. A scandat. A strans pumnii in aerul inghetat. A stat acolo, cu baietii. A inghetat alaturi de ai lui. Iar un baiat din PCH, unul tot de ai lui, si a scos geaca si i a intins o. Un gest simplu, aproape banal pentru cine n a fost acolo. Un gest urias pentru cine stie ce inseamna sa dai ceva din tine fara sa faci poza. Nimic teatral. Nimic pentru camere. Doar un schimb de loialitate. Atat…
Cata Cirjan nu a plecat. A refuzat bani, confortul si traseul clasic al fotbalistului modern, cu avion, cu zambete largi si prezentari lustruite. A ales sa ramana. Tacut. Fara zgomot. Fara discurs. Un act intim, aproape incomod intr o lume care iti explica zilnic cat valorezi in euro. Zambesc amar. Piata nu intelege astfel de gesturi. Dinamo si Catalin Cirjan, da.
Dinamo a castigat aseara cu 1-0. Dar scorul e doar un pretext. Important e frigul care te musca. Si oamenii. Geaca. Si gandul acela care apare timid cand pleci spre casa, cu mainile amortite si inima calda. Ca anul asta nu mai visam prost. Ca anul asta chiar ne putem uita la cer si sa numaram pana la 19. Titlul 19 nu trece prin sufragerie. Incepe afara. Pe ger. Cu oameni care raman…
Sursa foto: Golazo.ro
