CAND LIDERUL UITA SA MAI JOACE FOTBAL...

CAND LIDERUL UITA SA MAI JOACE FOTBAL...

FC Arges - Dinamo 2-1... O infrangere care ar trebui sa ne puna pe ganduri

In seara asta, Dinamo ne a oferit o demonstratie de fotbal in doua acte, cu o distributie aproape identica, dar cu doua echipe care pareau sa nu se cunoasca intre ele. In primul, am fost spectatori la propriul nostru meci. In al doilea, ne am amintit ca avem totusi o echipa capabila sa joace fotbal. Din pacate, intre cele doua reprezentatii s a strecurat si un gol primit, iar la final cortina a cazut peste o infrangere greu de digerat.

La Mioveni, FC Arges ne a invins cu 2-1, dar scorul nu spune nici pe departe toata povestea. Ceea ce ar trebui sa ne preocupe este felul in care am ajuns sa oferim o prima repriza atat de modesta, intr un moment in care Dinamo avea nevoie sa si confirme maturitatea si statutul de echipa cu pretentii.

Prima repriza a fost, fara prea multa concurenta, una dintre cele mai slabe prestatii ale lui Dinamo din acest sezon. Poate chiar cea mai slaba. O echipa lipsita de ritm, de imaginatie, de personalitate si, uneori, de convingerea ca stie ce are de facut cu mingea.

Am inceput cu o ratare a lui Soro, in minutul 5, si cu o incercare a lui Armstrong cateva minute mai tarziu. Apoi, parca cineva a tras cortina peste atacul dinamovist. Mingea circula, adversarii asteptau, iar noi ne straduiam sa demonstram ca posesia poate fi practicata si fara sa deranjeze in vreun fel apararea adversa. Daca FC Arges ar fi avut nevoie de un adversar care sa i respecte linistea, putea gasi cu greu unul mai generos.

Pitestenii au inteles repede ca Dinamo nu se simte deloc confortabil sub presiune si au inceput sa apese exact acolo unde trebuia. In minutul 38, Sierra a deschis scorul dupa o faza fixa si o ezitare a lui Bellaarouch. Un gol care a venit firesc dupa aspectul jocului, chiar daca nu este deloc firesc ca liderul campionatului sa arate atat de vulnerabil in fata unei echipe aflate intr o perioada atat de complicata.

Si aici ajungem la o problema care nu a aparut in aceasta seara. In ultimele etape, Dinamo a inceput sa semene tot mai putin cu echipa care ne obisnuise sa dicteze ritmul si sa si impuna personalitatea. Mai mult, am ajuns sa asteptam ca Armstrong sa gaseasca de unul singur cheia unui atac care, atunci cand scotianul nu are inspiratie, pare ca asteapta sa i vina cineva cu instructiunile de utilizare.

Nu cred ca este suficient sa invocam oboseala, terenul sau adversarii care au inceput sa ne studieze. Toate echipele au probleme, toate sunt analizate, toate intalnesc adversari care vor sa le incurce. Tocmai aici se vede diferenta dintr o echipa buna si una care aspira cu adevarat la performanta.

Repriza secunda a adus o alta atitudine. Dinamo a impins jocul spre poarta adversa, a crescut presiunea si a reusit egalarea in minutul 62, dupa centrarea lui Zandbergen si interventia nefericita a lui Sadriu. Apoi a venit bara lui Karamoko, sutul lui Catalin Cirjan si alte cateva ocazii care puteau schimba soarta partidei.

Aici vreau sa vorbim despre Karamoko. Intrarea lui a adus mobilitate, forta si un plus de pericol. A avut posibilitatea sa devina omul care intoarce meciul, dar nu a gasit de fiecare data solutia potrivita. Este insa greu sa nu te intrebi daca un asemenea profil ofensiv nu putea fi folosit mai devreme, mai ales intr o partida in care Dinamo avea nevoie de cineva capabil sa atace spatiile si sa puna presiune pe fundasii adversi.

Vreau sa vorbesc putin si despre Catalin Cirjan. Nu am de gand sa i reprosez ca nu a stralucit intr un rol care nu pare sa i valorifice calitatile. Cata este un mijlocas ofensiv care are nevoie de minge, de libertate, de spatiu pentru a gandi si a construi. Mutarea lui in atac poate fi o solutie de avarie, dar nu trebuie transformata intr o filosofie de joc.

Am vazut asemenea experimente si in mandatul lui Kopic, cu Soro in atac, iar acum le vedem la Campos. La un moment dat, aproape ca ne vine sa i facem lui Cata Cirjan o fisa de post cu rubrica separata pentru fiecare etapa. Ba mijlocas, ba atacant, ba om bun la toate... Numai sa nu ajungem sa l intrebam, inaintea fiecarui meci, in ce compartiment trebuie sa si caute vestiarul.

Responsabilitatea acestor alegeri ii apartine antrenorului. Si sunt convins ca Nuno Campos intelege ca valoarea unui fotbalist nu se masoara in numarul pozitiilor pe care le poate ocupa, ci si in capacitatea de a l folosi acolo unde produce cel mai mult.

Din pacate, finalul ne a oferit si imaginea unei alte probleme. In minutul 90+1, Stoinov a comis o eroare grava, Mendy a profitat, iar Dinamo a plecat de la Mioveni fara niciun punct. Nu este momentul sa transformam un jucator in vinovatul intregii seri. Greselile individuale fac parte din fotbal, dar ele devin decisive mai ales atunci cand echipa nu a reusit sa si construiasca o plasa de siguranta prin jocul colectiv.

Campos declara inaintea intalnirii ca FC Arges este o echipa agresiva, care preseaza, si ca Dinamo trebuie sa ia decizii bune pentru a iesi din aceasta presiune. Din pacate, pe teren, adversarul a demonstrat ca a inteles mai bine decat noi lectia antrenorului dinamovist.

Aici incepe responsabilitatea lui Campos. Nu pentru ca Dinamo a pierdut un meci, ci pentru ca ultimele aparitii ale echipei au scos la iveala fisuri pe care adversarii au inceput sa le exploateze. Antrenorul are de regandit cateva lucruri, de la modul in care construim atacurile pana la felul in care valorificam calitatile individuale ale jucatorilor. Nu este vorba despre o revolutie tactica, ci despre gasirea unor raspunsuri inainte ca intrebarile sa devina si mai incomode.

Mai avem insa o lectie de invatat. Dinamo trebuie sa invete sa traiasca la fel de bine si cu presiunea celui care alearga dupa primul loc. Statutul de lider este o pozitie castigata pe teren, nu un privilegiu care ne scuteste de obligatia de a demonstra, etapa dupa etapa, ca meritam sa fim acolo. Iar daca vrem sa ajungem la capatul acestui campionat cu fruntea sus, trebuie sa avem aceeasi determinare atunci cand privim clasamentul de jos in sus, nu doar atunci cand il privim de sus in jos.

Pauza competitionala vine intr un moment in care Nuno Campos are suficient material pentru o analiza serioasa. Este ocazia de a reevalua anumite alegeri, de a cauta formule mai potrivite si de a readuce in jocul echipei acea siguranta pe care am vazut o in primele etape ale campionatului.

Avem in continuare incredere in potentialul acestei echipe, dar increderea trebuie intretinuta prin ceea ce vedem pe teren. Iar Dinamo are nevoie, mai mult decat de explicatii, de cateva raspunsuri fotbalistice convingatoare.

Sa speram ca urmatoarea reprezentatie va avea mai putine momente de improvizatie si ceva mai mult fotbal. Nu cerem imposibilul. Pana la urma, suporterii care isi urmeaza echipa pe stadion, meci de meci, indiferent de distanta si de vreme, merita sa plece acasa cu ceva mai mult decat promisiunea ca data viitoare va fi mai bine...

Hai Dinamo! 🤍❤️

Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat! 🤍❤️