CAND MINGEA N A VRUT, A VORBIT CAPITANUL...

CAND MINGEA N A VRUT, A VORBIT CAPITANUL...

Fotbalul este uneori pervers si iti pune rabdarea la incercare. Iti arata poarta, iti lasa impresia ca golul e gata sa se nasca, apoi iti asaza in fata un portar care pare sa fi descoperit secretul opririi timpului. Aseara, pe Arena Nationala, Anestis a incercat sa prelungeasca aceasta iluzie pana la capat. Numai ca Dinamo n a venit la intalnire ca sa admire talentul portarului grec. A venit sa si apere locul din fruntea clasamentului.

Si l a aparat. Doua penalty uri, doua goluri, 2-0 cu FC Botosani. Dar ar fi nedrept sa povestesc seara doar prin cele doua lovituri de pedeapsa. Pana sa ajungem sa le executam, Dinamo a muncit, a construit, a ratat si a incercat din nou. Golul s a lasat asteptat, insa echipa n a cedat in fata nerabdarii. Uneori, fotbalul seamana cu un ceasornicar care stie exact ce are de facut, numai ca mecanismul refuza sa porneasca la prima cheie.

Prima repriza a avut ritm si cateva momente in care apararea moldovenilor a simtit ca peste ea se apropie un val alb rosu. Karamoko a amenintat inca din debut, Oprut a cautat culoarele potrivite, iar Cata Cirjan a fost aproape sa schimbe tabela in minutul 35. Sutul sau a izbit transversala, iar Diaw a salvat apoi de pe linia portii. In cateva secunde, norocul Botosaniului a fost chemat la lucru in regim de urgenta.

Anestis a continuat sa respinga, sa plonjeze, sa se opuna. Pentru o vreme, poarta lui a devenit o fortareata medievala in care atacurile dinamoviste intrau cu speranta si ieseau cu intrebari. Moldovenii au avut si ei momentele lor, palide de altfel, insa dupa pauza initiativa a trecut tot mai limpede in mainile gazdelor. Dinamo a impins jocul spre careul advers, a insistat si a pastrat increderea ca golul nu poate intarzia la nesfarsit.

Aici mi a placut mult echipa. Nu fiindca totul ar fi mers perfect, ci fiindca n a confundat dificultatea cu neputinta. A continuat sa construiasca, sa caute solutii si sa si exercite presiunea asupra unei formatii care incepuse sa traiasca tot mai aproape de propriul portar.

In minutul 80, Anestis l a lovit pe Marginean in careu, iar arbitrul Rares Vidican a indicat punctul cu var. Armstrong si a asumat executia si a deschis drumul spre victorie. In prelungiri, hentul lui Diaw a adus al doilea penalty si eliminarea masivului fundas. De data aceasta, la minge s a asezat Cata Cirjan. Executie sigura, 2-0 si sfarsitul emotiilor.

Dar pentru mine, povestea serii are un personaj care merita un capitol aparte. Capitanul Sperantei a facut, in opinia mea, cel mai bun meci al sau de la inceputul sezonului. Cata Cirjan a muncit in ambele directii, a ajutat defensiva, a participat la constructie si a oferit pase care au deschis jocul cu precizia unei priviri care vede drumul inainte ca ceilalti sa i observe intrarea. A lovit bara, a cautat permanent solutii si a incheiat seara cu un gol. Nu ma impresioneaza doar reusita. Ma impresioneaza felul in care incepe sa lege jocul, cum vede spatiul inainte ca acesta sa devina evident si cum isi asuma responsabilitatea atunci cand echipa are nevoie de el.

A fost prezent in joc, a cerut mingea, a incercat sa i dea sens si a gasit de mai multe ori acele pase care schimba nu doar directia unei faze, ci si respiratia intregii echipe. A inceput sa joace cu maturitatea unui fotbalist care intelege ca talentul nu inseamna doar sa poti face lucruri frumoase, ci si sa stii cand trebuie sa le faci. Capitane, daca tot ai hotarat sa ne dai motive de bucurie, incearca sa nu ne obisnuiesti prea tare. Noi, dinamovistii, avem oricum o imaginatie bogata cand vine vorba despre sperante... 🙂🫡

Danny Armstrong merita, la randul sau, toate felicitarile. A muncit, a insistat si a transformat penalty ul care a spart zidul emotiilor. Marginean a avut contributia decisiva la obtinerea primei lovituri de pedeapsa, iar efortul colectiv a facut posibila victoria. Intr o echipa care functioneaza, gloria nu trebuie sa fie o incapere rezervata unui singur om.

Dupa meci, Nuno Campos a pus accentul pe identitatea echipei si pe increderea in propriile idei. Este un mesaj important. Un antrenor nu construieste o formatie doar prin scheme desenate pe tabla, ci si prin convingerea pe care reuseste s o transmita jucatorilor atunci cand lucrurile nu se desfasoara conform planului. Dinamo a continuat sa caute solutii fara sa si abandoneze principiile, iar acest lucru spune ceva despre maturizarea echipei.

Cata Cirjan a vorbit, la randul sau, despre nevoia de a valorifica mai bine ocaziile si de a gasi drumul spre gol si din actiune. Mi a placut aceasta luciditate. Bucuria victoriei nu trebuie sa ne orbeasca, dupa cum nici o prima repriza fara gol nu trebuie sa ne faca sa uitam ce construim. Liderul are dreptul sa sarbatoreasca, dar are si obligatia sa invete.

Marius Croitoru a avut o seara agitata pe margine si cateva motive sa fie nemultumit de apararea sa. Cu suporterii dinamovisti a gasit, ca de obicei, destule subiecte de conversatie. Poate ca la urmatorul meci ar fi mai rentabil sa investeasca energia in organizarea echipei. Dialogul cu tribunele nu aduce puncte, iar arbitrii nu acorda bonusuri pentru intensitatea gesticularii.

Cat despre Valeriu Iftime, presedintele sau patronul moldovenilor, ce o fi el pe acolo, nu i recomand inca sa traga obloanele si sa se lase de fotbal, asa cum a promis acum cativa ani. Sa mai astepte putin. Totusi, dupa doua lovituri de pedeapsa pe terenul liderului, poate ar fi intelept sa verifice daca pravalia sa mai are si o usa de rezerva. Ii lasam timp sa se gandeasca. Noi avem de sarbatori trei puncte.

DinamoFest mi a oferit insa o bucurie care nu se masoara in goluri. M am intalnit cu prieteni vechi, am cunoscut oameni faini noi si am simtit din nou ca Dinamo este o familie in care poti intra fara sa cunosti pe toata lumea si din care pleci cu sentimentul ca ai mai castigat cativa prieteni.

Aseara a fost frigut, dar in jurul stadionului s a simtit caldura unei comunitati care stie sa ramana impreuna. Iar PCH a fost din nou la inaltime. Cand tribuna canta, nu schimba temperatura de afara, dar schimba felul in care o simti. Si, uneori, asta conteaza enorm.

Acum ne asteapta CFR Cluj. Martin Pascual va lipsi din cauza suspendarii, iar Nuno Campos va trebui sa gaseasca solutia potrivita pentru o deplasare dificila. Sper sa ne intoarcem cu toate cele trei puncte. Liderul trebuie sa si respecte statutul, dar si sa inteleaga ca fiecare etapa incepe cu o noua proba, nu cu un certificat de garantie.

Pana atunci sa ne bucuram. Dinamo a castigat cu rabdare, Armstrong a deschis drumul, Cata Cirjan a pus semnatura finala, iar suporterii au demonstrat inca o data ca o echipa poate avea o casa si in sufletul celor care o urmeaza. Iar eu am plecat de la stadion cu sentimentul ca, atunci cand echipa stie ce vrea, pana si mingea care refuza uneori sa intre in poarta ajunge, in cele din urma, sa si schimbe parerea. Dar daca ai rabdare, daca stii sa construiesti si daca nu uiti de ce ai pornit la drum, vine si momentul in care toata asteptarea se aduna intr o singura clipa...

Hai Dinamo! ⚪🔴

Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat! 🤍❤️