Câtă răbdare să mai avem cu Mazilu

Adrian Mazilu ”Pescărușul” a venit la Dinamo cu o etichetă greu de ignorat. Fostul puști-minune al lui Gică Hagi, campion al României cu Farul, internațional de tineret și fotbalist cumpărat de Brighton pentru aproximativ 3 milioane de euro a fost, la prima vedere, una dintre cele mai interesante lovituri reușite de Dinamo pe piața transferurilor. Un asemenea CV justifică răbdarea, însă răbdarea are și ea nevoie de un reper. La un moment dat, talentul trebuie să se transforme în fotbal.

Dinamo i-a oferit acest timp dar și un context. Clubul l-a adus de la Brighton, i-a întins un contract pe termen lung și a acceptat perspectiva unui proiect în care Mazilu urma să-și recapete forma care îl făcuse remarcat înaintea aventurii din Anglia. Numai că timpul a trecut, iar întrebarea începe să capete o greutate pe care sezonul trecut o avea mai puțin: câtă răbdare mai pot avea Dinamo și noi, suporterii, cu un fotbalist de la care se așteaptă atât de mult?

Există explicații pentru parcursul lui Mazilu. A avut o perioadă medicală dificilă, două intervenții chirurgicale în aproximativ 14 luni și o revenire complicată după o absență lungă. În primăvara acestui an a apărut și problema unei hernii inghinale, care l-a scos din calculele lui Zeljko Kopic pentru un meci important cu Universitatea Craiova.

Toate acestea trebuie luate în calcul atunci când judecăm un fotbalist de 20 de ani. Fotbalul are însă și o altă regulă, mai puțin sentimentală. Locul în echipă se câștigă prin ceea ce arăți pe teren și aici Mazilu are o mare problemă.

În prima parte a sezonului trecut, Kopic a încercat să-l introducă treptat în echipă, însă prestațiile lui au rămas sub așteptări. În februarie, antrenorul croat a spus public că nu a fost mulțumit de ceea ce văzuse de la fotbalist. Mai târziu, situația a devenit și mai dificilă. Mazilu a adunat doar 46 de minute în șapte partide, iar Kopic i-a transmis că trebuie să lupte pentru o nouă șansă.

Kopic a plecat și a venit Campos. Echipa a crescut, concurența pentru posturile ofensive s-a accentuat și obiectivele au devenit mai îndrăznețe. Practic, criteriile s-au modificat. Există loc pentru jucători aflați în dezvoltare, dar fiecare minut trebuie să aibă o justificare fotbalistică.

Mazilu, la vârsta pe care o are, poate recupera într-un sezon ceea ce pare pierdut într-un an. Poate schimba impresia despre el printr-o serie de meciuri bune, printr-un gol important, printr-o pasă decisivă, printr-o perioadă în care devine util echipei. Problema este că această perioadă trebuie să înceapă la un moment dat. Din păcate pentru el, timpul nu mai poate reprezenta singur argumentul.

Trebuie să facem o distincție între răbdare și protecție. Răbdarea înseamnă să-i oferi unui jucător șansa să revină. Protecția înseamnă să-i cauți permanent explicații pentru prestații care nu conving. Unde se situează Dinamo?

Mazilu trebuie judecat după ceea ce poate oferi acum, nu după golurile marcate la Farul, după transferul la Brighton sau după statutul de mare speranță pe care l-a avut în urmă cu câțiva ani. Toate acestea explică de ce Dinamo a investit în el. Niciunul dintre aceste argumente nu îi poate garanta însă titularizarea.

Și există un aspect care complică și mai mult situația. Dinamo are astăzi jucători ofensivi care produc și fiecare dintre ei cere un loc în primul 11. Cîrjan, Karamoko, Danny, Musi, Soro, Dean, Hintsa și în scurt timp Pușcaș... Mazilu trebuie să intre în această competiție, nu să fie scutit de ea.

Probabil, tânărul Mazilu se află în fața celei mai importante provocări din cariera sa. Să lase în urmă imaginea puștiului de la Farul pentru care toată lumea vorbea despre potențial și să devină jucătorul despre care se vorbește pentru ceea ce produce în prezent.

La Farul, Mazilu a fost însă o promisiune. La Brighton, a fost o investiție. La Dinamo trebuie să devină fotbalist!

Dinamo nu are motive să renunțe la Mazilu după un sezon dificil. Ar fi prematur și, cred eu, nedrept. Există suficiente argumente pentru ca jucătorul să primească în continuare credit, de la vârsta lui până la problemele medicale care i-au fragmentat ultimii ani. Răbdarea are sens cât timp produce progres. Locul în echipă se câștigă prin ceea ce oferă un jucător astăzi, nu prin promisiunea pe care a reprezentat-o ieri.

În fotbal, reputația îți poate deschide ușa, talentul îți poate oferi șansa, însă randamentul îți păstrează locul. Mazilu a avut reputație, a avut și are talent și a primit șansa. Partea cu adevărat dificilă a poveștii lui la Dinamo începe de aici în sensul că trebuie să transforme promisiunea într-o certitudine.

Mazilu merită încă o șansă. Are 20 de ani, a trecut prin probleme medicale serioase și a arătat la Farul că există valoare în spatele promisiunii. La Dinamo, creditul acordat până acum trebuie să-și găsească însă justificarea în prestațiile din teren.

Câtă răbdare să mai avem cu Mazilu? Din păcate, unii dintre noi ne-am pierdut spreranța cu el.