DINAMO SI TESTUL DE STRES: CE RAMANE DIN VIS CAND INCEPE REALITATEA...

DINAMO SI TESTUL DE STRES: CE RAMANE DIN VIS CAND INCEPE REALITATEA...

Am citit cu atentie editorialul lui CamelKBlue despre drumul posibil al lui Dinamo spre un club european sustenabil. Si trebuie sa spun din capul locului ca mi a placut ideea. Nu pentru ca promitea luna de pe cer, ci pentru ca incearca sa mute discutia din zona aceea romaneasca a lui "sa vina cineva cu bani si vedem noi dupa" spre ceva mult mai sanatos: strategie, continuitate, reconstructie.

Numai ca eu am o mica deformatie profesionala. Am proiectat drumuri si poduri, iar boala asta nu mi mai trece. Cand vad un drum frumos desenat pe harta, nu ma uit doar unde duce. Incep "sa sap" si sa ii verific fundatia, natura terenului de fundare, la podurile si podetele care il traverseaza si, mai ales, la ce se intampla daca vine viitura.

Asa ca am luat teoria si am bagat o intr un test de stres.

Pentru ca un plan nu este bun fiindca arata impecabil intr o prezentare. Un plan este bun daca ramane in picioare si dupa ce fotbalul isi incepe ocupatia lui preferata: aceea de a strica planurile oamenilor.

Teza mea este simpla: Dinamo nu are nevoie de un proiect care functioneaza intr un sezon perfect. Are nevoie de unul care supravietuieste unui sezon imperfect.

As vrea sa incep, totusi, cu varianta frumoasa.

Dinamo castiga titlul. Pastreaza nucleul echipei peste vara. Intra pe traseul campioanelor si trece de primele obstacole europene. Ajunge intr o faza principala, produce venituri suplimentare, isi creste coeficientul, atrage sponsori si devine mai interesanta pentru jucatori.

Apoi, si aici este partea cu adevarat importanta, nu se imbata cu apa plata dupa primul succes.

Nu transforma imediat banii europeni in salarii permalnente, contracte imposibil de sustinut si transferuri facute cu entuziasmul unui om care a gasit, pentru prima data in viata, portofelul altcuiva.

Reinvesteste.

In ce? In lot, desigur. Dar si in scouting. In academie. In pregatire. In infrastructura. In rezerve financiare.

In scenariul optimist, pe care l as evalua orientativ la 15-20%, teoria poate functiona splendid. Un sezon european reusit poate accelera cresterea clubului cu cativa ani.

Dar asta numai in situatia in care succesul lasa ceva in urma.

Personal consider ca adevarata intrebare nu este cati bani intra intr o toamna europeana. Adevarata intrebare este cati dintre acei bani mai lucra pentru Dinamo si peste trei ani.

De aici incepe insa scenariul realist. Si, dupa parerea mea, aici se vede daca vorbim despre strategie sau despre o prezentare powerpoint cu muzica motivationala pe fundal.

Scenariul realist, poate cel mai probabil in opinia mea, in jur de 50-60%, nu va arata nici ca o nunta cu artificii, nici ca un priveghi.

Poti castiga un trofeu si rata altul. Poate pleca in titular important. Poate veni un transfer excelent si inca unul care, dupa cateva luni, se dovedeste a fi mai degraba obiect decorativ decat fotbalist. Poti castiga o dubla europeana si sa tremuri in alta. Poti avea bani in plus, dar si cheltuieli pe masura.

Pentru ca Europa nu vine singura, fratilor. Vine cu deplasari, cu recuperare, cu accidentari, cu rotatie si cu acea minunata combinatie de joi seara in Europa si duminica seara prin Superliga. Europa este splendida, dar nu trebuie sa ne prefacem ca jucatorii se intorc din deplasare si intra direct in frigider pana la urmatorul meci.

Un sezon cu 50-60 de partide poate fi o oportunitae uriasa. Dar numai pentru un lot adevarat.

Nu pentru un prim "11" excelent si inca doisprezece oameni care exista mai ales pentru ca banca sa nu para prea goala.

Aici trebuie sa fie una dintre marile ambitii ale lui Dinamo: sa construiasca un lot de 23-25 de jucatori in care rotatia sa nu insemne panica. Sa ai tineri care primesc minute pentru ca sunt pregatiti, nu pentru ca titularul si a luxat glezna si nu mai exista alta varianta.

Europa trebuie sa devina o scoala pentru club, nu doar o excursie cu steaguri, poze frumoase si povesti bune de spus la finalul sezonului.

Dar adevaratul test vine abia cand intram in scenariul pesimist.

Ratezi titlul. Ratezi Europa sau esti eliminat repede. Pleaca un jucator important. Apar accidentari. Veniturile extraordinare nu vin. Iar intre timp ai marit salariile, ai crescut costurile si ai construit bugetul pe preuspunerea ca Europa vine in fiecare toamna asemeni toamnei la Vama Veche: poate mai tarziu, dar sigur vine.

Ei bine, nu vine sigur.

Si atunci trebuie pusa intrebarea care, probabil, doare cel mai tare: Poate Dinamo sa rateze Europa fara sa intre din nou in dificultati financiare?

Daca raspunsul este "nu", atunci inca nu vorbim despre sustenabilitate. Vorbim despre o dependenta imbracata mai elegant.

Un club nu este sanatos atunci cand Europa il salveaza in fiecare toamna. Este sanatos atunci cand poate rata Europa fara sa ajunga iar pe masa de operatie.

Asta este, pentru mine, cheia intregii povesti.

Banii europeni trebuie sa fie acceleratorul cresterii, nu perfuzia fara de care clubul nu mai poate respira.

Si mai este ceva: stadionul. Orice calcul despre viitor trebuie facut cu infrastructura reala, nu cu infrastructura desenata frumos in randari. Un stadion nou poate schimba radical potentialul economic al lui Dinamo. Poate insemna mai multi spectatori, mai mult hospitality, sponsori, evenimente, merchandising si o cu totul alta relatie financiara cu publicul.

Dar, ca om care a lucrat in drumuri si poduri, imi permit sa spun un lucru simplu: nu treci un pod la categoria "taxe din trafic incasate" inainte sa fie construit.

La fel si cu stadionul.

Pana exista, trebuie tratat ca potential. Nu ca venit sigur.

Acum, dupa ce am trecut teoria lui CamelKBlue printr un test de stres, opinia mea este favorabila. Nu demolam visul. Dimpotriva. Incercam sa l facem mai greu de daramat.

Da, cred cu toata fiinta mea ca Dinamo poate ajunge din nou un club european important. Da, titlul poate dechide o ruta mai avantajoasa spre Europa. Da, participarile europene repetate pot aduce bani, coeficient, experienta si valoare.

Dar drumul nu va arata ca o scara rulanta: Conference League, appoi Europa League, apoi Champions League, la ore fixe si conform programului.

Fotbalul nu este metrou.

Vor exista ani buni. Vor exista ani prosti. Sezoane in care vei urca doua trepte si altele in care vei aluneca una.

Important este sa nu cazi pana in subsol de fiecare data.

Dinamo nu trebuie sa devina maine un club de Champions League. Trebuie sa devina, mai intai, un club care nu o ia de la zero dupa fiecare vara. Un club in care fiecare succes lasa in urma fundatii mai solide, nu doar fotografii frumoase si amintirea unei toamne euopene.

Adevarata victorie nu va fi prima calificare.

Adevarata victorie va fi momentul in care o calificare europeana nu va mai parea un miracol, ci rezultatul firesc al unei constructii.

Atunci vom sti ca podul tine.

Si abia atunci putem privi mai departe. Spre Europa League. Spre Champions League. Fara sa ne grabim si fara sa ne imbatam cu propriile promisiuni.

Pentru ca fanii au facut deja minunea o data. Au tinut clubul in viata cand altii nu mai stiau daca Dinamo va avea macar un maine.

De aici inainte, Dinamo trebuie sa faca pasul cel mare: sa treaca de la miracolul supravietuirii la normalitatea constructiei.

Sa nu mai astepte viitura ca sa descopere cat de inalte ii sunt digurile.

Ci sa le construiasca din timp.

Asta ar fi, poate, cea mai mare victorie a lui New Dinamo: nu sa demonstreze ca poate fi salvat din nou, ci sa construiasca un club care sa nu mai aiba nevoie vreodata sa fie salvat.

Si daca tot am ajuns la final, imi cer scuze pentru excesul de drumuri, poduri, fundatii, viituri si diguri. Probabil ca, la un moment dat, editorialul meu a inceput sa semene mai mult cu un proiect tehnic decat cu o analiza de fotbal. Dar ce sa fac? Fiecare om vorbeste despre ceea ce stie mai bine. Eu, cand aud "strategie", incep sa caut fundatia, iar cand aud "proiect pe sapte ani", instinctul ma impinge sa verific si terenul de fundare. Pana la urma, la asta ma pricep cel mai bine... la drumuri si poduri... 🙂 Cu fotbalul ma pricep mai ales sa sufar. De Dinamo in schimb nu ma mai vindeca nimeni.

Si vreau sa i multumesc lui CamelKBlue. Editorialul lui a fost punctul de plecare si referinta acestei analize, iar pentru ideea propusa il felicit sincer. Poate ca am pus teoria lui pe bancul de proba si am tras putin mai tare de suruburi, dar numai pentru ca ideea merita discutata serios.

Pana la urma, dezbaterea asta este buna pentru Dinamo. Unul pune pe masa visul. Altul ii verifica fundatia. Iar daca, dupa toate calculele, podul inca tine, poate ca merita sa trecem cu totii pe partea cealalta.

Spre Dinamo.

Spre Europa.

Si, de ce nu, intr o zi, spre Champions League...