Fundația a fost pusă. Clubul s-a stabilizat. Vom avea un alt Dinamo

Dinamo intră într-o etapă diferită a proiectului Red&White. Clubul a trecut de la revenirea în SuperLiga și lupta pentru stabilizare la play-off, locul 6 în sezonul 2024-2025 și locul 4 în ediția 2025-2026. Acum, după nouă etape din noul sezon, cu 20 de puncte și un lot schimbat în proporție semnificativă, directorul sportiv Cosmin Mihalescu a explicat într-o postare pe rețeaua Linkedin strategia care stă la baza următorului pas: recrutare mai precisă, compatibilitate între jucători, integrarea datelor în procesul sportiv și construirea unei echipe capabile să concureze la nivel european.
„Există momente în evoluția unui club de fotbal în care progresul necesită mai mult decât continuitate. După ce am pus bazele și am stabilizat clubul, am ajuns la unul dintre aceste momente în această vară.”
Mihalescu consideră că etapa precedentă și-a atins obiectivul. „Ciclul precedent a dus clubul la un nou nivel, iar presupunerea a fost că schimbarea punctului de referință perceput ar însemna un pas înapoi.” Directorul sportiv spune că Dinamo a ales o altă perspectivă. „Am ales să privim lucrurile diferit.”
Mihalescu descrie foarte clar momentul în care clubul a decis schimbarea. „Am luat o decizie strategică: să ne schimbăm paradigma fotbalistică.” Noua paradigmă are o definiție simplă. „De la construirea echipei în jurul calității individuale la crearea unei echipe în care calitatea individuală este amplificată de performanța colectivă.”
Ideea are implicații directe asupra recrutării. Dinamo caută un lot în care jucătorii să răspundă unor profiluri stabilite în funcție de modelul de joc, iar valoarea individuală să producă efecte mai mari în cadrul unei structuri colective.
Mihalescu recunoaște și riscul unei asemenea schimbări. „Nu a fost o decizie ușoară.” În același timp, el explică de ce clubul a acceptat acest risc. „Uneori, protejarea a ceea ce ai construit înseamnă să ai curajul să îl schimbi.”
Cea mai vizibilă consecință a schimbării se observă în lot. Mihalescu oferă trei cifre care descriu amploarea operațiunii: „9 jucători din prima echipă au plecat.” „4 plecări au implicat jucători considerați esențiali pentru capacitatea noastră de a concura.” „10 jucători noi au venit.”
Pentru Dinamo, această restructurare reprezintă un pariu important. Clubul a renunțat la o parte din nucleul care a dus echipa în play-off în două sezoane consecutive și a ales să construiască un lot cu alte caracteristici.
Directorul sportiv explică obiectivul: „Obiectivul nu a fost niciodată să înlocuim jucătorii unul câte unul. A fost să construim un lot conceput să funcționeze împreună și să luăm decizii sustenabile în limitele resurselor noastre.”
Recrutarea trebuie să pornească de la profil, iar profilul trebuie să pornească de la modelul de joc. Mihalescu explică mecanismul prin trei elemente: „Reducerea decalajului necesită o abordare diferită: mai multă precizie în recrutare, o compatibilitate mai bună între jucători și o legătură clară între recrutare și modelul nostru de joc.”
Dinamo încearcă astfel să reducă diferența față de cluburile cu bugete superioare prin procesul de recrutare și prin dezvoltarea jucătorilor.
Mihalescu formulează direct problema financiară a competiției din SuperLiga. „Această paradigmă ne permite să concurăm diferit — nu prin egalarea cheltuielilor rivalilor noștri, ci prin decizii mai inteligente și sustenabile, care reduc progresiv decalajul”. Această frază explică și componenta economică a strategiei. Dinamo are nevoie de jucători care să ofere valoare sportivă, dar proiectul urmărește și dezvoltarea unor active care pot produce valoare financiară.
Cătălin Cîrjan este exemplul elocvent. Mijlocașul a avut 39 de apariții în sezonul 2024-2025 și a marcat șapte goluri în toate competițiile, potrivit FBref. Andrei Mărginean reprezintă un alt caz relevant pentru această strategie, prin evoluția sa și prin creșterea rolului în echipă.
Logica economică este simplă. Un fotbalist recrutat la un cost controlat, integrat într-un model de joc și dezvoltat la nivelul primei echipe poate genera simultan performanță sportivă și valoare de transfer. Aici Dinamo încearcă să construiască un circuit propriu: scouting, recrutare, integrare, dezvoltare, performanță, creștere de valoare și eventual transfer. În condițiile în care resursele noastre financiare sunt limitate în raport cu adversarii principali, acest circuit poate deveni una dintre principalele surse de creștere.
Schimbarea sportivă trebuie privită împreună cu situația financiară. Dan Gătăianțu a declarat recent că acționarii au injectat aproximativ 17 milioane de euro prin Red&White în Dinamo de la începutul proiectului, în februarie 2023. El a precizat și că pierderea din 2025 a fost de aproximativ 5 milioane de euro și că pentru 2026 estimează un deficit de 1-2 milioane de euro, cu anul 2027 drept moment de test pentru echilibrul financiar.
În 2023, Dinamo 1948 SA a raportat o cifră de afaceri de 15,89 milioane de lei și un profit net de 11,33 milioane de lei. În 2024, cifra de afaceri a urcat la 27,15 milioane de lei, în timp ce rezultatul net a devenit negativ, la 19,61 milioane de lei. În 2025, cifra de afaceri a ajuns la 44,98 milioane de lei, iar pierderea netă a atins 24,93 milioane de lei.
În doi ani, cifra de afaceri a crescut cu aproximativ 183%, de 2,83 ori. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat de la 36,40 milioane de lei la 61,93 milioane de lei în 2024 și la 98,79 milioane de lei în 2025. Capitalurile proprii au coborât de la -16,97 milioane de lei în 2023 la -36,58 milioane de lei în 2024 și la -61,51 milioane de lei la finalul lui 2025.
Cifrele arată astfel două evoluții simultane. Dinamo produce mai multe venituri, dar costul dezvoltării clubului rămâne ridicat.
Structura datoriilor trebuie citită și prin prisma finanțării oferite de acționari. În iunie 2026, clubul a derulat o operațiune prin care au fost stinse împrumuturi de peste 15 milioane de euro acordate de Red&White și Asociația Peluza Cătălin Hîldan, printr-o operațiune de capital.
Ieșirea din insolvență, realizată în iunie 2025, a reprezentat un alt punct major al proiectului. Tribunalul București a închis procedura după plata obligațiilor prevăzute în planul de reorganizare și după eforturi financiare suplimentare ale acționarilor.
Dinamo a trecut astfel de la administrarea unei crize la administrarea unei structuri sportive cu obiective mult mai ambițioase.
Actualul sezon pune la încercare noul model. „După nouă etape, vedem semne bune: 4/4 victorii în derby-uri, cel mai mare xG, cel mai mic xGA, cele mai multe șuturi, cele mai puține șuturi primite, cel mai mare procent de pase înainte, cel mai tânăr lot”.
Lista este importantă pentru că descrie criteriile prin care departamentul sportiv își evaluează activitatea. Clasamentul reprezintă un indicator, dar analiza internă include și volumul ofensiv, calitatea ocaziilor, comportamentul defensiv, direcția paselor și vârsta lotului.
Mihalescu descrie și identitatea pe care o vede în noua echipă. „Este încă devreme, dar vedem o echipă cu o identitate mai clară: mai directă, mai agresivă și mai orientată spre un scop în acțiunile sale.”
Nouă etape indică un eșantion relevant pentru primele concluzii, dar un proiect de asemenea dimensiune trebuie verificat pe durata întregului sezon. Dinamo are nevoie ca noul lot să păstreze nivelul competitiv și după perioadele în care apar accidentări, suspendări, scăderi de formă sau presiunea meciurilor importante.
Cuvântul ales de Mihalescu pentru noua etapă este „INTENTION”.
El îl explică prin mai multe componente. „Intenție în posesie — să știi care este următoarea acțiune și să te pregătești pentru ea înainte ca mingea să ajungă la tine.”
„Intenție fără minge — să înțelegi scopul din spatele fiecărei mișcări, al fiecărui pressing și al fiecărei reacții.”
„Intenție ca mentalitate — să intri în fiecare meci cu convingerea că obiectivul este victoria.”
„Intenție în recrutare — să definești profilurile și să urmărești transferurile cu fermitate.”
„Și intenție în spatele proiectului — să construim un lot capabil să concureze la nivel european.”
Prin această definiție, Mihalescu leagă activitatea echipei de activitatea departamentului sportiv. Scoutingul identifică profilurile potrivite, recrutarea le transformă în transferuri, iar datele susțin deciziile. Metodologia asigură integrarea fotbaliștilor în sistem, în timp ce performanța validează modelul. Este o abordare mult mai apropiată de structura unui departament sportiv modern decât de modelul în care transferurile reprezintă operațiuni separate, cu obiective strict imediate.
Mihalescu face apoi o distincție esențială între rezultat și direcție. „Nu definim succesul prin locul pe care îl ocupăm la final.” Apoi explică obiectivul: „Ambiția este să construim condițiile pentru un succes sustenabil.”
Pentru conducere, anul 2027 devine astfel un reper important. Gătăianțu a indicat atingerea unei zone de echilibru financiar drept test al următoarei etape.Dinamo are nevoie, în același timp, de performanță sportivă, dezvoltare de jucători, venituri comerciale, rezultate europene și controlul costurilor.
Mihalescu formulează principiul astfel: „Oricare ar fi rezultatul, acesta ar trebui să fie o consecință a direcției pe care am ales-o, mai degrabă decât direcția în sine.” Această frază explică cel mai bine proiectul. Clasamentul reprezintă rezultatul. Direcția reprezintă mecanismul care trebuie să producă rezultate repetabile.
Postarea lui Mihalescu se încheie cu o descriere a rolului său în noua structură. „Perioada de transferuri s-a încheiat.” „Acum, atenția se îndreaptă spre interior.”
Directorul sportiv își descrie rolul astfel: „Rolul meu de integrator în cadrul fluxurilor de lucru ale departamentului sportiv continuă — conectând scoutingul, recrutarea, datele, performanța, metodologia și structura în jurul unei singure direcții.”
Urmează explicația asupra obiectivului administrativ: „Construirea unui club de fotbal nu înseamnă doar luarea deciziilor corecte în privința transferurilor.” „Înseamnă crearea proceselor, a alinierii și a mediului care permit deciziilor bune să devină performanță sustenabilă.”
Din acest punct se poate înțelege direcția proiectului Dinamo. Clubul a trecut de etapa în care principala funcțiune era supraviețuirea. A urmat etapa play-off-ului, cu locul 6 în sezonul 2024-2025 și locul 4 în 2025-2026. Acum începe etapa în care conducerea încearcă să transforme această creștere într-un model economic și sportiv repetabil.
Mihalescu rezumă tranziția în trei propoziții:
„Fundația a fost pusă.”
„Clubul s-a stabilizat.”
„Acum urmează următoarea etapă: Evoluție — cu intenție.”
Cristian Matache
Impresii din tribună
Ne trebuie neaparat o calificare in cupele europene unde chiar daca nu santem cap de serie cred ca avem puterea sa trecem doua tururi
💬 Intră în cont ca să lași o impresie — e gratuit și durează un minut.