INAINTE SA NE OBISNUIM...

INAINTE SA NE OBISNUIM...

Dinamo e pe primul loc. Scriu propozitia si inca imi vine sa ma uit la clasament, ca si cum punctele s ar putea razgandi daca inchid tableta. Dupa ani in care bucuria a venit adesea cu termen scurt de valabilitate, am ajuns sa verific si vestile bune. Avem 23 de puncte dupa zece etape, o serie de noua meciuri fara infrangere si motive serioase sa privim inainte cu speranta. Numai ca dinamovistul are un talent aparte: poate transforma o seara frumoasa intr o sedinta de analiza a tuturor nenorocilor care s ar putea intampla maine. Daca nelinistea ar fi proba olimpica, am avea deja cateva medalii.

In aceasta seara, la Sfantu Gheorghe, Dinamo intalneste Sepsi, iar campionatul isi reia cursul dupa pauza echipelor nationale. Pentru echipa lui Nuno Campos, nu e doar o noua deplasare, ci ocazia de a arata ca pozitia din clasament are in spate mai mult decat un inceput reusot. Sepsi are propriile ambitii, joaca pe teren propriu si nu ne datoreaza nimic. Mai mult, Dinamo n a mai invins o intr un meci oficial din 2019. Sunt sapte ani in care statistica si a facut de cap, fara sa ne ceara parerea. Ar fi timpul sa i stricam putin socotelile.

Pauza a venit dupa o serie care ne a dat motive de optimism, dar si timp suficient sa ne imaginam tot felul de scenarii. Am avut ragaz sa ne bucuram de clasament, sa ne uitam la rivale si, fireste, sa gasim cate un motiv de ingrijorare pentru fiecare. Acum incepe partea in care nu mai ajuta nici calculele, nici entuziasmul de pe retelele sociale. Conteaza ce se intampla pe teren, cum intra echipa in meci si daca poate pastra intensitatea care a adus o aici. George Puscas continua recuperarea si se antreneaza separat, iar absenta lui ramane un detaliu de luat in calcul. Nu insa o scuza pregatita inainte ca arbitrul sa fluiere inceputul meciului.

Primul loc schimba si felul in care te privesc ceilalti. Nu mai esti echipa de la care se asteapta o surpriza, ci adversarul pe care toti vor sa l invinga. Nuno Campos a spus o limpede inaintea partidei. Liderul devine o tinta. Iar Dinamo trebuie sa invete sa poarte aceasta responsabilitate fara sa se indragosteasca prea tare de propria imagine. Rapid e la doua puncte in urma, Universitatea Craiova la trei. Clasamentul nu ne ofera timp sa ne asezam comod in fotoliul de lider. De fapt, daca am gasi un asemenea fotoliu, probabil ne am ridica din zece in zece minute sa verificam daca nu ni l a luat cineva.

Pe banca lui Sepsi se afla Ovidiu Burca, omul care a contribuit la revenirea lui Dinamo in prima liga, intr un moment in care clubul avea nevoie sa si regaseasca drumul. Meritul lui nu dispare fiindca astazi se afla pe partea cealalta. Intalnirea are, asadar, si o memorie a ei, una care merita respect, nu lacrimi de protocol. Burca are acum propria misiune, iar noi o avem pe a noastra. Recunostinta nu ne obliga sa cedam puncte, dupa cum trecutul nu poate intra pe teren in locul jucatorilor.

Dupa atatia ani alaturi de Dinamo, am inteles ca nu rezultatele ne tin aproape de echipa, ci felul in care ajungem sa ne legam de ea. Sigur, victoriile ne fac viata mai frumoasa, iar infrangerile au uneori darul de a strica inclusiv lucruri care n au nicio legatura cu fotbalul. Dar ramanem. Si cand avem motive sa zambim, si cand ne prefacem ca stim exact ce nu mere, si cand ne promitem ca data viitoare vom fi mai rationali. Promisiunea rezista, de regula, pana la urmatorul meci.

Poate tocmai de aceea imi vine greu sa ma obisnuiesc cu Dinamo pe primul loc. Nu fiindca n as vrea sa ramana acolo (Doamne feri si apara!), ci fiindca speranta, dupa ce a trecut prin destule dezamagiri, invata sa mearga cu pasi mici. Nu vreau sa confund prudenta cu pesimismul si nici sa stric bucuria de astazi cu teama ca maine ar putea fi altfel. Vreau doar sa vad echipa confirmand, meci dupa meci, ceea ce a aratat pana acum.

In seara aceasta, Dinamo nu trebuie sa ne promita nimic. Trebuie sa joace cu seriozitate, curaj si responsabilitatea unei echipe care stie unde se afla si cat de mult mai are de muncit. Noi vom fi acolo, fiecare in felul sau, cu emotiile la purtator si cu acea neliniste pe care n am reusit s o vindecam in atatia ani.

Poate ca intr o zi ne vom obisnui sa vedem Dinamo sus si nu vom mai verifica atat de des clasamentul. Dar nu in seara asta. In seara asta, mai avem un meci de castigat inainte sa indraznim sa numim normalitate ceea ce, pentru noi, inca seamana cu o veste extraordinara.