POTI SA FII LIDERUL FARA SA FII, INCA, CEL MAI BUN...

POTI SA FII LIDERUL FARA SA FII, INCA, CEL MAI BUN...

M am uitat la tabela la finalul meciului dintre Corvinul si Dinamo, apoi la clasament, si am ramas cu senzatia aia ciudata pe care ti o lasa un meci in care nu stii daca sa fii multumit sau sa cauti, preventiv, pe cineva pe care sa dai vina.

Corvinul - Dinamo, 1-1. Un punct care ne tine sus, dar si un meci care lasa in urma cateva intrebari pe care ar fi bine sa ni le punem inainte sa ne apucam sa impachetam totul frumos si sa l vindem drept "un punct bun in deplasare". Pentru ca a fost si bun. Dar putea fi si mai bun.

Corvinul este o echipa incomoda, ambitioasa, bine asezata si hotarata sa demonstreze ca promovarea in Superliga nu a fost o simpla invitatie la plimbare prin "lumea buna" a fotbalului romanesc. A venit la meci cu seriozitatea unui musafir care nu intentioneaza sa stea la usa si cu ambitita unei echipe care vrea sa si ocupe locul la masa, nu sa intrebe daca mai este liber un scaun.

Iar Dinamo a aflat repede asta. Golul lui Espinosa a venit dupa o faza in care apararea noastra a parut, pentru cateva secunde, o sedinta de asociatie la scara blocului convocata in graba: toata lumea era acolo, fiecare avea o parere, dar nimeni nu stia cine trebuie sa rezolve problema.

In opinia mea, Stoinov continua sa traverseze o perioada de stagnare. Nu este cazul sa l transformam in vinovatul de serviciu, dar nici nu putem sa ne prefacem ca forma lui actuala il impinge inainte. Dinamo are nevoie ca el sa creasca, nu sa se intaleze confortabil pe acelasi palier.

David Irimia ramane, in opinia mea, semnul de intrebare cel mai apasat al defensivei. Da, este intr o evidenta crestere fata de sezonul trecut si ar fi nedrept sa nu recunosc asta. Dar exista o diferenta importanta intre "mai bine decat inainte" si "suficient pentru Dinamo de astazi". Iar Dinamo de astazi are alte pretentii. De aceea cred ca Nuno Campos ar trebui sa incerce si alte solutii pentru postul de fundas dreapta. Nu ca o condamnare pentru Irimia, ci ca o obligatie fireasca a unei echipe care vrea sa ramana sus si sa devina mai buna.

In prima repriza am avut posesia. Multa posesie. Numai ca, la un moment dat, posesia noastra a inceput sa semene cu o mobila foarte scumpa: arata bine in sufragerie, dar nu prea stiai ce sa faci cu ea cand aveai nevoie urgenta de ceva practic.

Corvinul avea mai putin mingea si mai multa viata. Alerga, presa, intra in dueluri si ne obliga sa jucam intr un ritm care nu ne convenea.

Hintsa inca nu si a gasit cablul de incarcare cu restul echipei. Uneori pare conectat, alteori semnalul cade exact cand ai avea nevoie de el mai mult. Si totusi, are ceva care merita urmarit cu atentie. Ataca spatiile libere foarte bine. Uneori am impresia ca le simte mai repede decat o fac atacanti mai experimentati, poate chiar mai bine decat Alex Pop. Inca nu exista sincronizarea perfecta cu colegii, dar exista instinct. Iar instinctul, in fotbal, este greu de predat la tabla.

Karamoko, in schimb, pare ca nu are nevoie de cablu. El se incarca direct din stadion. Poate ca nu este cel mai bun atacant din Superliga. Dar este, fara discutie, printre cei mai spectaculosi. Daca il prinzi intr o zi cu pofta de joc si cu chef de spectacol, devine un adevarat cosmar pentru orice fundas. A tras la poarta, a inventat, a driblat, a insistat, a tulburat linistea defensivei Corvinului si, in cele din urma a egalat. Pentru mine este omul meciului.

Pauza a venit cu intrebarea pe care si au pus o multi: unde fusese Dinamo pana atunci? Pentru ca echipa din repriza a doua nu a mai avut nimic in comun cu ceea care, in prima parte, parea conectata la meci printr un Wi Fi care mergea bine doar langa vestiare. Dinamo a revenit cu alta fata. Mai agresiva. Mai limpede. Mai hotarata.

Corvinul, in schimb, a inceput sa plateasca dupa aproximativ o ora pretul efortului urias depus in prima parte. Presingul lor, admirabil cat timp a functionat, a inceput sa si piarda incisivitatea. Si atunci Dinamo a preluat jocul. A impins. A atacat. A creat ocazii.

Iar aici apare unul dintre paradoxurile frumoase ale serii: Codrut Sandu, omul despre care eu spun de ceva vreme ca merita sa fie rechemat in lotul lui Dinamo, a avut grija sa mi demonstreze chiar impotriva lui Dinamo de ce continui sa cred asta. Ce sa faci? Uneori viata iti da dreptate cu o asemenea precizie, incat incepi sa regreti ca ai avut dreptate. Nu insist asupra subiectului portarilor. Este un subiect suficient de sensibil incat orice explicatie risca sa nasca alte trei intrebari si, pana la urma, sa avem mai multe opinii decat parade.

La Oprut, in schimb, ramane misterul. Mi se pare static, apatic, parca poarta cu el ceva greu. Nu stiu ce se intampla si nici nu mi permit sa inventez explicatii, dar diferenta dintre ceea ce stim ca poate si ceea ce ofera în prezent este vizibila.

La polul opus, Danny Armstrong. Scotianul are ceva dintr un razboinic celtic care n a primit niciodata explicatia ca un duel poate fi pierdut si ca, uneori, e voie sa renunti. Musca din adversar. Revine. Insista. Poti sa impingi, sa l blochezi, sa i inchizi spatiile, el se intoarce. Pentru o echipa care vrea sa raman lider, o asemenea atitudine valoreaza enorm.

Dinamo are insa inca destule lucruri de pus la punct. Exista trasee care trebuie limpezite. Eu l as vedea in teren mai mult pe Verreth. L as vedea mai mult si pe Diogo Pinto. Sunt jucatori care pot aduce claritate si creativitate intr un joc care, uneori, inca se impiedica de propriile idei.

Cat despre Nuno Campos, increderea mea in el ramane mare. Poate tocmai de aceea imi permit sa spun ca, in acest meci, unele schimbari puteau veni putin mai devreme. Increderea nu inseamna aprobare automata. Dimpotriva. Cand crezi cu adevarat intr un om, ai si libertatea sa i spui unde crezi ca putea face mai bine.

Iar aici ajungem la mica filosofie a acestui 1-1. Un lider nu devine lider pentru ca este trecut primul intr un clasament. Devine lider prin felul in care reactioneaza atunci cand este impins, provocat si obligat sa demonstreze ca primul loc nu este o intamplare. La Arad, Dinamo a avut nevoie de o repriza ca sa si aminteasca asta. Prima a fost o absenta. A doua a fost o reactie. Iar intre ele ramane acest 1-1. Un punct pentru clasament. Cateva intrebari pentru Dinamo. Nu este o tragedie. Dar nici nu este un rezultat pe care sa l punem intr o rama si sa l admiram de la distanta.

Ar fi trebuit sa plecam cu trei puncte? Dupa felul in care am jucat in repriza a doua, cred ca da. Dar poate tocmai aici se ascunde lectia serii. Cand esti lider, nu este suficient sa ai o repriza de lider. Trebuie sa intri pe teren cu atitudinea de lider din primul minut. Pentru ca fotbalul te poate ierta uneori cand intarzii. Alteori, insa, se uita la ceas si iti spune simplu: "Imi pare rau, domnule... meciul a inceput deja."

Merem mai departe...

Hai, Dinamo! ⚪🔴

Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat! 🤍❤️