Scotianul, marocanul si italianul balcanizat...

Scotianul, marocanul si italianul balcanizat...

Fotbalul romanesc are uneori un talent aparte de a pune in aceeasi poveste oameni care, in alte imprejurari, s ar fi intalnit poate doar intr un aeroport. Aseara, pe Arcul de Triumf, un scotian a tras cu tunul, si a facut o chiar de doua ori, un marocan a aparat poarta ca pe o cetate, iar un italian a plecat din decor cu o doza suplimentara de Balcanologie Aplicata. Intrele ele, Dinamo si U Cluj au jucat un meci in care fotbalul, sansa, nervii si cateva executii de colectie s au amestecat intr o reteta pe care, la final, "cainii" au servit o rece, scor 2-1.

Dinamo traverseaza o perioada in care pare ca s a incurcat putin in relatia cu norocul. Cand jocul mere, nu prea mere sansa. Cand jocul scartaie, sansa isi face aparitia si bate direct la usa. Aseara au alternat amandoua, aproape dupa un scenariu scris de cineva care se amuza pe seama tensiunilor noaste cardiace. Deocamdata, sansa noastra are insa un nume: Alla Belarouch...

Aseara, U Cluj a inceput mai bine, cu o constructie solida si cu suficienta personalitate pentru a arata ca nu venise la Bucuresti sa admire Arcul de Triumf. Bara lui Chipciu, incursiunile ardelenilor si interventiile lui Bellarouch au pus din primele minute problema principala a serii: cine va dicta ritmul si cine va rezista atunci cand ritmul se va rupe?

Dinamo n a avut intotdeauna raspunsul prin joc. L a avut insa prin atitudine. Dupa care, ce sa vezi, a aparut la rampa scotianul. Danny Armstrong. Arm. Strong. Brat puternic. Daca mai era nevoie de vreo confirmare ca uneori numele iti poate scrie singur fisa postului, Armstrong ne a oferit o in doua acte. Primul gol a fost o executie care a rupt linistea serii cu precizia unui glont tras din Highlands. Al doilea a venit dupa pauza si a pus stampila pe o prestatie in care scotianul a parut ca se simte, pur si simplu, bine in pielea lui. A fost ceva din Braveheart in felul in care a atacat mingea si si a creat culoarele pentru sut. Nu cu sabia lui William Wallace, ci cu piciorul stang ceea ce pentru Lefter s a dovedit suficent de rau. Danny pare, in acest moment, ca inoata in niste ape care ii priesc. Respira bine, se misca bine si, mai ales, are libertatea aceea pe care o au fotbalistii cand simt ca antrenorul le a transmis esentialul si apoi i a lasat sa joace.

Parca il vad dialogand cu Campos pe marginea terenului: - Danny, ai inteles ce ai de facut? - Da, Mister! - Perfect! Ai grija sa respecti ce am stabilit. - Am sa respect, Mister. Dar lasa ma si pe mine sa mi fac numarul, cum se spune pe la astia prin Romania... Si si l a facut. Doua goluri, trei puncte si o seara in care numele Armstrong a capatat o traducere romaneasca foarte simpla: Braveheart.

Dar scotianul n ar fi avut aceeasi poveste fara marocanul din poarta lui Dinamo. Bellarouch a fost acolo cand U Cluj a gasit culoarele, cand suturile au devenit periculoase si cand diferenta dintre 0-0 si un inceput complicat putea fi facuta de o palma intinsa la timp. Asta este frumusetea fotbalului: unul inscrie de la distanta, altul salveaza de pe linia portii, iar la final statisticile ii pun in aceeasi propozitie.

In defensiva, Pascual continua sa creasca de la meci la meci. Capata siguranta si pare tot mai confortabil alaturi de Stoinov, care are, la randul sau, un inceput de sezon bun. Stoinov pare sa si fi gasit cadenta dupa ce a iesit de sub umbra lui Boateng. Stejarul mare a plecat din prim plan, iar celalalt incepe sa si intinda crengile. Pentru Pascual, nu este deloc rau sa aiba langa el un asemenea reper.

Oprut mi se pare mai discret si mai prudent decat in sezonul trecut. Nu mai joaca la fel de exuberant, pare sa si masoare mai atent riscurile, iar aceasta schimbare poate fi citita atat ca o limitare, cat si ca o maturizare tactica.

David Irimia mai are de crescut. Aseara, zona lui a parut uneori cea mai vulnerabila a echipei, dar nu as transforma observatia intr o sentinta. Dimpotriva, tocmai faptul ca lasa impresia ca are loc de crestere ma face sa cred ca trebuie privit cu rabdare. La varsta lui, experienta se aduna din meciuri, greseli, corecturi si inca niste meciuri. Fotbalul nu ofera certificat de maturitate dupa cinci aparitii.

Soro imi place tot mai mult in faza ofensiva. Are personalitate si poate produce accelerari care schimba ritmul. As vrea insa mai multa constanta si un echilibru mai bun intre cele doua faze. Are momente in care pare ca este peste tot, iar apoi dispare din joc ca in actor care a iesit din scena inainte de finalul piesei.

Marginean a simtit si el vantul concurentei. Verreth a venit, postul nu mai este rezervat cu placuta gravata, iar Margi si a suflecat mainile si a trecut la treaba. Asa arata concurenta sanatoasa: nu te plangi ca vine altul, ci ii raspunzi in teren.

Karamoko imi lasa impresia ca este uneori mai eficient din postura de rezerva. Poate il motiveaza ideea ca trebuie sa demonstreze. Poate ii place sa intre intr un meci deja deschis, cand adversarul incepe sa oboseasca. Cert este ca are un soi de energie care pare sa creasca atunci cand simte ca trebuie sa si castige locul.

Alex Musi are talent suficient pentru a ajunge intre jucatorii de top ai Superligii. Varsta insa ii conduce, uneori, prestatiile. Eliminarea de aseara a complicat teribil un meci pe care Dinamo il avea in mana, iar asemenea momente fac parte din procesul de maturizare. Important este ca lectia sa ramana.

Si fiindca tot vorbim despre borne, Cata Cirjan a bifat aseara meciul cu numarul 100 in Superliga. Ii doresc sa urmeze multe altele, in campionatele puternice ale Europei si la echipe importante. Dar inainte de toate acestea, ii doresc un titlu de campion cu echipa lui de suflet, Dinamo Bucuresti. La meciul cu numarul 100 am avut si eu o mica revelatie. Pentru prima data, trebuie sa spun ca sunt de acord cu Andrei Nicolescu: Cirjan a facut un meci mai bun pe faza defensiva decat pe cea ofensiva. Da, stiu. Se poate nota in calendar. Nu promit insa ca devine un obicei.

Victoria de aseara poarta insa si amprenta lui Nuno Campos. Portughezul a inteles ca U Cluj nu era adversarul impotriva caruia sa te incapatanezi sa castigi neaparat prin frumusete. A ales o abordare potrivita, iar cand Musi a lasat echipa in zece oameni, Dinamo a trebuit sa transforme fotbalul intr o proba de rezistenta. A rezistat. Asta conteaza. Pentru ca o echipa care vrea sa fie sus in clasament trebuie sa stie si sa joace, si sa sufere. Iar Dinamo a facut aseara ambele lucruri, chiar daca nu in proportii egale.

Si acum ajungem la al treilea personaj international al serii. Italianul. Cristiano Bergodi. Recunosc fara ocolisuri: a fost unul dintre antrenorii pe care ii admiram in secret. O bucurie vinovata, probabil alimentata si de frumoasa lui cariera de fotbalist. Il vedeam ca pe italianul elegant, jovial, civilizat, venit dintr o cultura in care pana si o cearta ar trebui sa aiba un pic de stil. Numai ca fotbalul romanesc pare sa l fi adoptat cu totul. La finalul meciului, conflictul cu un suporter dinamovist l a aruncat intr o scena care nu prea mai avea nimic din dolce vita. Inteleg ca un antrenor poate fi provocat si nu justific injuraturile nimanui. Dar experienta ar trebui sa te invete si unde sa tragi linia dintre provocare si spectacol. Un coleg de la Totul pentru Dinamo a gasit formula perfecta: " S a romanizat si el. Nu mai e italian get beget."

As spune ca procesul de integrare a mers chiar foarte bine. Bergodi a venit italian si se pare ca fotbalul nostru i a oferit, pe langa contract, si un masterat in Balcanologie Aplicata. Mai are putin si va primi si diploma.

In rest, eu ii astept "la tranta" pe Benavides, Fetai, Verreth si Diogo Pinto. Vreau sa i vad in teren, sa vad ce pot si cum schimba concurenta in lot. Si inca astept atacantul. Il vreau acolo, infipt ca un pumnal maur in coasta apararilor adverse. Un varf care sa le dea fundasilor centrali motive sa si verifice de doua ori sireturile inainte de fluierul de start. Pana atunci, Dinamo mere inainte. Nu perfect, nu mereu spectaculos, dar cu personalitate. Uneori cu jocul, alteori cu sansa, iar aseara cu amandoua, puse pe rand la treaba.

Un scotian a tras ca un tun. Un marocan a inchis poarta. Un italian s a balcanizat. Iar Dinamo a castigat. In tribune au ramas doua galerii care au facut dintr un meci de fotbal o adevarata sarbatoare a pasiunii.

U Cluj si Dinamo, ce baieti misto! ❤️🤍🖤