VA VEDEM BINE DE AICI. MAI ALES DE SUS...

VA VEDEM BINE DE AICI. MAI ALES DE SUS...

"Dinamo, sentimente aparte!" Nu e doar o lozinca. Dupa sase etape de Superliga, incepe sa semene cu un privilegiu. Pentru ca una este sa iubesti o echipa atunci cand sta prin subsolurile clasamentului, iar tu cauti speranta cu lanterna, cu harta si, uneori, cu sprijinul Protectiei Civile. Cu totul altceva este sa o iubesti cand sta in fotoliul de lider, cu 13 puncte si golaveraj +9, si priveste restul campionatului cum se inghesuie mai jos, pe scari, incercand sa afle cine a lasat liftul blocat.

Da, stiu. Este abia etapa a sasea. Se mai joaca mult. Campionatul este lung. Mingea e rotunda. Apa euda. Iarna nu i ca vara si, daca stam suficient de mult sa analizam, probabil vom descoperi ca focul arde si ca frigiderul nu mere pe lemne.

Toate aceste adevaruri fundamentale vor fi invocate, desigur, de cei care au inceput deja sa simta nevoia sa puna o compresa rece peste entuziasmul dinamovist. Numai ca exista o problema mica, incapatanata si extrem de vizibila: clasamentul nu citeste editoriale despre prudenta. Clasamentul se uita la puncte.

Iar sus, in fotoliul de lider - acel fotoliu care are o singura problema serioasa, nu incap toti - sta Dinamo. Si nu a ajuns acolo dupa ce a batut trei echipe ratacite intre antrenamentul de marti si meciul de popice de duminica. Nu, domnilor! Dinamo si a aranjat locul de sus trecand prin campioana, prin Giulesti si prin vicecampioana sezonului trecut, ca un proprietar care isi verifica personal actele inainte sa inchida usa.

Mai intai a fost Universitatea Craiova. Campioana. Coroana. Alaiul. Fanfara, discursuri, piepturi umflate de olteni si aerul acela de familie regala care tocmai descoperise ca sampania poate fi bauta si fara sa intrebi cat costa, sau doar daca mananci praz in timp ce o bei. Apoi a venit Dinamo. Si s a facut 5-1. Cinci la unu. La un asemenea scor, analiza tactica incepe sa semene cu raportul politiei dupa ce s a terminat petrecerea: stim cine a fost acolo, stim ce s a intamplat si nu mai are nimeni nevoie de reconstituire. Craiova a venit cu coroana pe cap si a plecat cu o lectie practica despre diferenta dintre un trofeu si o casca de protectie.

A urmat Rapidul. Giulestiul. Stadionul acela in care zgomotul are uneori pretentia ca poate inscrie singur, iar atmosfera pare convinsa ca poate compensa lipsa unui gol, daca tipa suficient de tare. Doisprezece ani fara victorie acolo. Doisprezece. Si, tocmai cand traditia isi pregatea inca o aniversare si probabil cauta deja lumanarile pentru tort, au venit cainii, au stins muzica si au luat cele trei puncte. 1 -0. Karamoko. Rapidul a ramas cu atmosfera. Noi am plecat cu marfa. Prima victorie in Giulesti dupa 12 ani a avut ceva din eleganta unui musafir care intra intr o sufragerie unde nu fusese invitat, isi pune picioarele pe masa, termina cafeaua si pleaca luand si telecomanda. Ne cerem scuze pentru disconfort. Sau, mai exact, nu ne cerem.

Iar daca Giulestiul a fost vizita neanuntata, meciul cu U Cluj a fost confirmarea ca liderul nu are nevoie nici macar de efectiv complet pentru a si tine musafirii la respect. 2-1. Dubla Danny Armstrong. Om in minus. U Cluj a avut momentele ei. A avut ocazii. A avut bara. A avut sperante. Dinamo a avut goluri.

Si, in fotbal, ca si in viata, sperantele sunt foarte frumoase pana cand apare tabela si incepe sa vorbeasca ea. Asa s a instalat Dinamo in fotoliul de lider. Nu cu o lumanare aprinsa si o rugaciune spusa in soapta, ci cu victorii impotriva unor echipe care, pana mai ieri, aveau pretentia perfect legitima de a se privi drept repere ale campionatului.

Intre timp, a aparut si Nuno Campos. Portughezul a intrat intr o incapere in care lumea vorbea prea tare, a privit dezordinea, a tras un scaun si a inceput sa mute piesele. De atunci, campionatul are o problema de altitudine. Campos nu pare interesat sa vanda poezie la kilogram si nici sa castige concursuri de modestie. Echipa lui joaca, alearga, loveste, rezista si gaseste solutii. Cand pierde un om, nu cauta imediat o explicatie pentru conferinta de presa. Cand adversarul apasa, incearca sa raspunda. Cand apare ocazia, musca cu sete.

Iar cifrele - aceste fiinte reci, nepoliticoase si complet lipsite de respect pentru orgoliile rivalilor - spun deocamdata 13 goluri marcate, 4 primite si primul loc. Restul e zgomot. Uneori zgomot de stadion. Alteori zgomot de studio. Cel mai adesea, zgomot de forum.

Si acum, inevitabil, trebuie sa privim putin spre viitor. Spre FCSB. Dragii nostri vecini de campionat, nu va agitati. Nu va cerem sa priviti prea mult in sus. Nu vrem sa va doara ceafa inainte de derby. Mai sunt doua etape pana atunci, se pot intampla multe, iar derby ul nu se castiga in editoriale, pe Facebook sau prin declaratii cu pieptul scos inainte de incalzire. Nu vom cadea in ridicolul de a declara un meci castigat inainte sa se joace. Aia nu mai este aroganta. Este prostie. Dar exista, totusi, un detaliu pe care nici macar cea mai optimista pereche de ochelari ros albastri nu l poate ascunde: Dinamo este pe primul loc. Iar voi va uitati spre primul loc. Diferenta pare mica. Nu este. E cam aceeasi diferenta dintre proprietarul fotoliului si omul care intreaba daca poate sa stea putin pe bratul lui.

Derby ul va veni, iar Dinamo va intra in el cu ceea ce a castigat pana acum: incredere, puncte si dreptul de a se simti mare fara sa ceara voie nimanui. Dreptul acela nu i l a dat nimeni cadou. Nu l a primit printr un comunicat, nu l a castigat la masa verde si nici nu l a gasit intr o cutie de cereale. L a castigat pe teren.

Pana atunci, insa, restul campionatului isi poate vedea linistit de problemele lui. Rapidul poate sa si caute explicatiile. Craiova poate sa mai verifice daca tabela de 5-1 functioneaza corect. U Cluj poate sa pastreze barele ca argument moral. Fiecare cu ale lui. Noi avem clasamentul. Si, Doamne, ce priveliste! Pentru ca locul intai nu se explica. Nu se negociaza. Nu se povesteste cu nostalgie la bere. Locul intai se ocupa. Iar de acolo, de sus, se priveste.

"Dinamo, sentimente aparte"? Absolut. Pentru ca una este sa iubesti o echipa si cu totul altceva este sa ai privilegiul de a iubi o echipa care, intr o dimineata de august, sta in fotoliul de lider, isi aranjeaza comod spatarul ai priveste intreg campionatul de la inaltimea locului intai. Asa ca nu va suparati pe noi daca zambim. Nu e aroganta. Bine, poate e putin. Dar va vedem bine de aici. Mai ales de sus... 🤍❤️😘🙂