Intre memorie si viitor, o singura seara.
Dincolo de rivalitate, incepe fiinta…
Sambata seara, de la ora 20:30, jucam o partida importanta. Multi ii spun derby. Eu nu i spun asa. Pentru mine, singurul derby este cel cu echipa de pe centura Capitalei. Dar da, sambata dam un examen de maturitate. Si nu din ala cu subiecte usoare, unde copiezi de la colegul din fata. Nu. Asta e testul in care se vede daca Dinamo a crescut sau doar s a imbracat frumos pentru poza de grup.
Mister Kopic bifeaza meciul cu numarul o suta pe banca noastra. Cand a venit, eram ca o masina lasata pe avarii in mijlocul autostrazii. Azi vorbim despre un playoff asigurat, despre titlu, despre Cupa. Nu spun ca suntem Ferrari. Dar nici bicicleta fara lant nu mai suntem. Iar asta conteaza inaintea unui meci cu Rapid, unde orgoliul e mai mare decat tabela.
Rapid se prezinta la acest meci cu o poveste, cu poezie, cu traditie cantata (ptiu, drace! era sa zic ciripita… 😂😂😂) pe note inalte. Ii respect. Dar intr un meci de asemenea importanta nu castiga cel care are cele mai frumoase metafore, ci cel care apasa mai tare pe realitate. Iar realitatea spune ca Dinamo a inceput sa arate ca o echipa care stie foarte bine ce face, si asta ii deranjeaza pe multi.
Anuntul legat de George Puscas vine fix in acest context. Nu e un foc de artificii. E un mesaj. Clubul nu mai cauta staruri pe datorie, ci solutii pe buget. Puscas e un nume greu pentru fotbalul romanesc. A fost om de nationala, a marcat, a contat. Dar ultimele luni nu au fost pline de lumina. Aici e miza reala. Il repune Dinamo pe harta sa il repune el pe Dinamo in zona castigarii campionatului sau a Cupei? Daca ies ambele, toata lumea castiga. Daca nu, macar am incercat cu cap, nu cu portofelul altuia.
Capitanul Renasterii, Cata Cirjan, a spus ca Morutan e omul periculos al Rapidului. Corect. Morutan poate sa te intepe cand te astepti mai putin. Dar mie mi a placut altceva in declaratia lui Cata. Ideea ca noi jucam impotriva noastra. Asta e mentalitate de capitan adevarat si de echipa mare. Nu te sperii de adversar, te verifici pe tine. Daca Dinamo isi tine echilibrul, Rapidul ramane doar zgomot de fundal.
Asa cum zgomot a fost si cu asa zisul “gol fantoma” al Sloboziei din partida cu Dinamo, in etapa trecuta. O televiziune a scos din joben un soft si un specialist in grafica, de parca arbitrajul se face cu animatii 3D. S au tras linii, s au facut calcule, aproape ca mai lipsea un laser. Kyros Vasasaras a venit si a pus lucrurile la punct. Fara sisteme omologate, fara dovada clara, nu exista gol!!! Restul e spectacol de studio. Si aici ii dau dreptate. Fotbalul nu e concurs de randari. Daca fiecare vine cu propriul program, ajungem sa validam fazele dupa inspiratia editorului video.
In paralel, Comisia de Disciplina a impartit amenzi dupa meciul cu Craiova. Scuipaturi, obiecte aruncate, nervi. Fotbal romanesc in toata splendoarea lui. Platim, merem mai departe, promitem ca vom fi mai buni data viitoare. Ca la dieta dupa sarbatori.
Iar in interiorul clubului se vede alta tensiune. Florentin Petre, suflet de galerie, traieste meciurile ca pe o batalie de cartier. Nicolescu vorbeste despre imagine, despre limite, despre cum vrem sa aratam. Nu e o cearta. E o diferenta de epoca. Intre romantismul cu sange fierbinte si clubul care vrea sa fie institutie. Dinamo trebuie sa le impace pe ambele. Fara foc nu existam. Fara cap, ne intoarcem de unde am plecat.
Toate acese episoade duc in acelasi punct. Partida de sambata seara cu Rapid. Momentul de cotitura. Daca invingem, nu mai suntem surpriza placuta a sezonului. Suntem un candidat serios. Daca ne clatinam, revin vocile care spun ca a fost doar un val de entuziasm.
Eu aleg sa cred ca Dinamo a trecut de faza entuziasmului. Ca stie sa sufere, sa gestioneze presiunea, sa ignore grafici spectaculoase si orgolii inflamate. Si dacat tot e sa fie un moment de cotitura, sa fie unul in care intoarcem capetele, nu spatele.
Acum, pe final, partea care nu tine de tactica, de transferuri sau de grafice desenate la televizor. Tine de noi. De voi. De fiecare dinamovist care a injurat in tacere in anii grei si a ramas. Sambata, la 20:30, pe Arena Nationala, echipa are nevoie de voce. Nu de comentarii pe canapea. Nu de analize docte pe Facebook. Are nevoie de prezenta.
Imi doresc ca peluza rezervata suporterilor nostri sa fie plina. Vreau o peluza care sa apese pe adversar ca o presa hidraulica. Vreau ca baietii nostri sa simta ca nu joaca singuri, ca in spatele lor sta o mare de oameni care au suferit si au ramas. Daca e moment de cotitura, il facem impreuna. Pe teren alearga unsprezece barbati. In peluza trebuie sa fim mii.
Dinamo nu renaste din comunicate. Renaste din zgomot, din energie, din pasi urcati pe treptele stadionului. Ne vdem sambata. Sa nu fim putini…
Forza Dinamo! 💪
Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat! 🤍❤️
By Emil Craciunica!
