CAND ISTORIA UITA PREZENTUL!!!

Am asistat aseară la emisiunea colegilor mei de la TpD, Ropote de Dinamo, abia așteptând să ascult ce subiecte noi și interesante or să dezbată. Alături de Ropo, care este invitatul permanent al serilor de luni, o prezență plăcută și care aduce un aer proaspăt canalului nostru, a fost un alt invitat de marcă, Ionuț Lupescu, fostul mare mijlocaș, al nostru și al echipei naționale.

Printre subiectele abordate în emisiune s-au regăsit situația actuală de la Dinamo, construcția noii arene multifuncționale din Ștefan cel Mare, dar și subiecte mai delicate, gen comunicatul CS Dinamo de după scandalul de la Miercurea Ciuc. Lăsând la o parte obișnuita poziție antagonică vizavi de conducerea echipei Dinamo atunci când vine vorba despre acea asociere care a devenit o fata morgana, ce m-a surprins la Ionuț Lupescu a fost ușurința cu care a caracterizat suporterii dinamoviști care au făcut deplasarea la Ciuc.

În viziunea fostului mare fotbalist al clubului nostru, cei care au fost hărțuiți și tratați cu brutalitate de către jandarmi și firma de securitate angajată de ciucani, au fost de fapt niște huligani provocatori, iar ofițerul de securitate al clubului Dinamo, care a fost gazat alături de ofițerul de presă, este un incompetent și răspunzător pentru organizarea defectuoasă a deplasării suporterilor noștri.

Nici un cuvânt nu a spus domnul Lupescu despre lipsa turnicheților de la porțile de acces ale stadionului din Ciuc și nici despre faptul că aceste porți au stat ferecate până cu un sfert de oră înaintea fluierului de start. În schimb, a știut să-l ridice în slăvi pe ministrul Cseke, care este foarte cooperant în ceea ce privește construcția noului stadion.

Oare asta este motivul pentru care CS Dinamo vine cu acel comunicat?

Oare din același motiv Ionuț Lupescu se face că nu știe nimic din cele întâmplate la Ciuc? Eu l-aș fi întrebat pe domnul Lupescu cum e și cu acel etern derby de tradiție, dar asta e situația.

În schimb, îl întreb acum pe fostul nostru mare mijlocaș:
Domnule Lupescu, faptul că ocupați o funcție în cadrul clubului Ministerului Afacerilor Interne vă face și pe dumneavoastră să fiți controlați politic și de anumite interese? Vă face să uitați pe aceia care vă aclamau pe stadion, care vă idolatrizau și fără de care imaginea actuală pe care o aveți poate nu era aceeași?

Atât de ușor cei care vă priveau ca pe o legendă îi transformați în niște huligani?

„Vinovații fără vină,
Cer să se facă lumină”


– erau versurile unui cântec al lui Florian Pittiș, alături de Pasărea Colibri, și simt că a trebuit să-l aduc în atenție acum.

Nu aștept nici un răspuns de la dumneavoastră, domnule Lupescu, le tot primesc cu fiecare apariție pe care o aveți în media dinamovistă sau nu. În schimb, vă spun că și legende pot cădea atunci când nu are cine să le ducă mai departe.

Și încă ceva, poporul român are o vorbă:


„Poporul care își uită istoria, nu are viitor.”

Însă eu închei spunându-vă:


Câteodată istoria nu trebuie să uite prezentul dacă-și dorește un viitor!

Distribuie postarea

Related Posts

*„Unde este unitate, acolo este întotdeauna victorie.”* – Publilius Syrus Da cainilor, aceste rânduri sunt despre unitate. Sunt despre a

Read More