Ce s-a întâmplat aseară la partida dintre Dinamo și Csíkszereda nu poate să fie tratat ca un simplu incident izolat. A fost o manifestare agresivă, planificată, de provocare etnică și dispreț față de suporterii dinamoviști, față de România și față de regulile de bun-simț care ar trebui să guverneze o competiție națională.
Am ajuns cu trei ore înainte de startul meciului, direct de la birou, cu emoție și cu dorul de a vedea Dinamo într-un meci oficial. Am dat o tură a stadionului, am schimbat câteva vorbe cu reprezentanți media și cu cei prezenți, dar încă de atunci atmosfera era tensionată. La intrarea noastră, jandarmii erau în număr mare, doar în acea zonă. Clar, știau ce urmează!
Provocările din tribune
În tribune, arborate ostentativ, steagurile Ungariei și ale așa-zisului Ținut Secuiesc, simboluri care, conform deciziei tehnice pre-meci, NU aveau ce căuta în stadion. Firma de pază primise instrucțiuni clare să le interzică. Și totuși, ele erau deja arborate înainte de accesul fanilor. Organizatorii s-au ocupat să fie acolo. Mai mult, suporterii ciucani au purtat tricouri cu harta Ungariei Mari, în care România apărea ciuntită și sfidată.
Pe teritoriul României. Într-o competiție românească!
Este legitim să ne întrebăm: cum au trecut aceste materiale de control? Cine a permis accesul? Unde erau stewarzii? Unde era aplicarea regulamentelor?
Accesul, o rușine organizatorică
Intrarea noastră s-a făcut foarte târziu, poarta de access deschizându-se doar cu 5 minute înainte de startul partiei, totul haotic. Fără turnicheți, fără scanări, doar o poartă îngustă, bilete rupte cu mâna, oameni înghesuiți și tratați ca pe niște vite. Gaze lacrimogene aruncate de două ori PÂNĂ să apucăm să intrăm.
Am reușit să ajung în sectorul destinat suporterilor dinamoviști, dar surpriză, deasupra tribunei noastre, suporterii maghiari scuipau fără menajamente. Ca răspuns au venit scandările noastre, la care reprezentații Csiksereda fac referire, ce i-a lovit nespus și i-a transformat din nou în victime!
Ceilalți, rămași afară cu bilet plătit, n-au mai fost lăsați să intre sub pretextul că „e plin”. Cum să fie plin? Cum s-a contorizat asta? Dacă nu a existat o scanare a bileltor. Vina cui este? Jandarmi și stewarzi au lovit, au împins, au dat cu gaz. În semn de solidaritate, s-a luat decizia de a ieși din stadion. Dar nici asta nu ni s-a permis. La ieșire, din nou gaz, din nou provocări, iar dinspre ieșire s-a strigat: „Nu ieșiți acum, sunt în batalion și vă încarcă fără excepție!”. Mulți dintre ai noștri au fost bătuți serios.
Atacuri și lipsă totală de control
În plin haos, un oficial al Csíkszereda a încercat să rupă mesajul DNL din tribună. A venit provocator și a tras de el. Cu ce drept? Mesajul fusese aprobat la ședința tehnică.
Printre noi au fost și oameni demni în fața acestui dezastru: Bogdan Alecu, Max de la securitate și George Bozieru, reprezentanți ai clubului Dinamo, au fost prezenți, au luat și ei gaze și au aplanat rapid tensiunile.
Apoi, când lucrurile păreau că se calmează, o stewardesă scoate spray-ul și îl îndreaptă spre un suporter dinamovist. Îl amenință în față. Dacă reacționa? Dacă era lovită? O femie mică de statură în fața unui membru de peluză. Câtă incoștiență? Ce tragedie se declanșa? Cine răspundea?
Zona fără control, o bombă cu ceas
În spatele nostru, lângă drumul spre ieșire, un balon de mini-fotbal. Și de acolo, provocări. Fără gard, fără delimitare, fără protecție. Dacă se răspundea? Dacă suporterii dinamoviști alegeau confruntarea? Se putea ajunge la o tragedie. Doar responsabilitatea liderilor de brigadă a salvat o situație care putea degenera violent.
Să fie clar pentru toată lumea
Csíkszereda joacă într-o competiție națională, în România, sub egida FRF. Are obligația de a respecta legile, regulamentul și simbolurile statului român. Nu mai merge cu scuza „diferențelor culturale”.
Stadionul din Miercurea Ciuc NU trebuia să primească derogare pentru Superligă. Condițiile sunt sub orice standard: acces periculos, lipsă de control, haos total, zero securitate.
Acolo NU s-a jucat fotbal. Acolo s-a produs o ofensă gravă la adresa României și a suporterilor săi.
Din partea clubului gazdă? Tăcere. Nicio asumare. Nicio scuză.
A fost o palmă peste obrazul fiecărui român care mai crede în respect, în fotbal și în siguranță. A fost o provocare națională. O rușine. Un episod care NU trebuie lăsat să treacă nepedepsit.
Cerem public Federației Române de Fotbal să investigheze fiecare detaliu și să ia măsuri ferme. A tolera asemenea comportamente înseamnă a le încuraja.
România nu se negociază. Nici în tribune. Nici pe stadion. Nici în fața gazelor!
