Un sezon de luptă și reușite
Cristina Miron, căpitanul echipei feminine de volei Dinamo București, a vorbit deschis în emisiuna de vineri Totul pentru Dinamo la Feminin despre sezonul încehiat și despre planurile de viitor. Cu multă sinceritate și echilibru, liderul dinamovistelor a transmis un mesaj de încredere și mândrie.
Mândrie pentru parcursul echipei
„Mă simt mândră în primul rând de munca noastră”, a spus Cristina Miron. „A fost un an greu, cu multe provocări, dar locul trei l-am meritat pe deplin. Sunt împreinită și foarte mândră de echipa noastră.”
Obiectivul trasat la început de sezon a fost clasarea în primele patru locuri. Dinamo a reușit nu doar să îndeplinească această țintă, ci și să urce semnificativ față de sezonul trecut, încheiat pe locul opt. „Am luat o medalie și am fost în obiectiv, chiar dacă sezonul a fost plin de provocări”, a adăugat ea.
Obstacole depășite și momente cheie
Cristina a vorbit despre momentele tensionate din play-off, în special despre eliminarea antrenorului Miloš Gavrilović. „A fost un moment care ne-a destabilizat puțin, dar am încercat să trecem peste și să ne respectăm indicațiile.”
Un subiect important a fost și legătura specială cu suporterii. „Este extraordinar să vezi oameni care bat drumul până la sală și strigă pentru tine două ore. Copiii care vin la meciuri îți dau o energie aparte și îți întăresc dorința de a lupta.”
O echipă unită și planuri pentru viitor
Din postura de căpitan, Cristina a subliniat importanța unității grupului. „Am avut o echipă frumoasă, unită. Ne luptam una pentru cealaltă și ne bucuram sincer de fiecare reușită. Sper să păstrăm legătura și în viitor.”
Legat de plecările unor jucătoare, Cristina rămâne optimistă. „În fiecare an există schimbări, dar sunt sigură că vor veni fete profesioniste, cu spirit de echipă și caracter frumos.”
Întrebată despre posibilele succesoare la banderola de căpitan, ea le-a menționat pe Olga și Reca. „Amândouă au demonstrat spirit de echipă și maturitate pe teren.”
Obiective clare pentru sezonul următor
Cristina Miron a confirmat că este în curs de semnare a contractului pentru sezonul viitor. „Probabil ne vom bate la locurile 1-2. Este o provocare mai mare, dar suntem pregătite.”
La final, căpitanul dinamovist a oferit sfaturi prețioase pentru tinerele jucătoare de volei. „Perseverența, răbdarea și seriozitatea sunt cheia succesului. Iar școala nu trebuie neglijată.”
„Mi-ar lipsi antrenamentele și grupul atunci când mă voi retrage”, a recunoscut Cristina cu emoție. Până atunci, îy dorește să ducă Dinamo cât mai sus. „Suntem pe drumul cel bun. Continuăm să visăm!”
